No news

POC!

Tresar. A fost o împușcătură. Zgomotul vine de la vecinul de deasupra. Nu-l mai înțeleg. E deja la a 5-a nevastă. Nici nu știu cum le găsește.

Pe prima a aruncat-o de la etaj, cică nu era ciorba acră.

Pe a doua a strâns-o de gât cu o pereche de tanga, prea mari zicea el. Are ochi de designer vestimentar vecinul meu.

Pe a treia a înjunghit-o cu stiloul acela de scrii ce scrii și o dată te iau toți dracii și îl înfingi în cutia de bere. Vecinu nu avea bere, așa că…

A patra s-a sinucis sigură, speriată de fața lui când a deschis ușa. A crezut că erau mascații. Vecinul meu lucrează la un service și tocmai reparase o tobă de eșapament dar nu se mai spălase pe față de la probe. Așa că ea a fugit singură în baie și și-a ținut capul apăsat cu propriile mâini în vasul de toaletă, până s-a înecat.

Probabil vecinul nu a mai suportat singurătatea, a dat anunțuri prin ziare și astfel o fi găsit-o pe numărul 5.

Pistolul știu că îl primise la o promoție de cratițe de la nu-ș ce supermarket. La două tigăi, primeai pistolul gratuit, iar dacă cumpărai trei primeai și un încărcător cu cartușe. Eu nu am avut atunci bani.

De deasupra se aude un urlet sugrumat și mai multe ”văleu, da, da, … of, of”. E vecina de la 7. Pensionară. Cam singură. Doar din când în când mai trece un nepot să o violeze și să-i ia pensia. Da, așa e, azi a fost zi de pensie.

Am uitat să vă spun. Eu stau la 6, vecinul de dedesupt este la 4. Etajul 5 nu au mai fost bani să-l facă, așa că au luat o pauză. Când a făcut rost de bani constructorul, muncitorii au uitat că nu construiseră etajul cinci și au trecut direct la șase. Acum e un gol.

La coborâre nu e problemă. Cei mai tineri sar un etaj, aștia mai atletici au instalat o funie cu noduri și coboară în echer. Pe cei bătrâni, bătrâni, nu i-am mai văzut de mult.

Boc, boc. Nu e fostul prim-ministru. E la ușă cineva care bate. Bate cam tare așa că mai bine deschid.

E un basarabean înalt, bine făcut. De unde știu că e basarabean, înainte de a deschide el gura? Simplu. Are o etichetă mare pe piept, pe care scrie ”înfiați un basarabean”.

Nu spune nimic. Doar se uită pătrunzător în ochii mei. Scot banii din buzunar și plătesc. Dacă nu e de la Profi-dent, e de la ”Doar cu buletinul și casa”, ”Fără garanții, doar cu rinichii” sau ”Krup, oțel dureros”.

Încet se aude un cântecel electronic. Crește în volum și nu se lasă până nu deschid ochii, întind mâna către telefon și închid soneria.

M-am trezit. Dau cu apă pe ochi, mă uit în oglindă și îmi zic.

”Ți-am spus să nu te mai uiți la știri înainte de culcare. Așa îți trebuie!”

Ies din baie, îmi iau cafeaua și deschid televizorul. Ce ți-e și cu știrile astea. Poți afla de la prima oră cine a mai murit și de ce. Cine s-a mai …ut, cu cine și unde. Ce accidente înfiorătoare au mai avut loc. Cum s-a dus dracului economia, cum a crescut gigacaloria, benzina, laptele și cornul (vacii). Cum nimic nu mai este sănătos, cum suntem poluați în fiecare zi și toate astea ne micșorează speranța de viață.

Nu știu cine a inventat termenul de ”speranță de viață”, dar i-aș da un pumn în gură. În speranța că o să apară cândva și ceva certitudini, în afară de moarte și fisc.

Mă ridic, închid televizorul (eu vroiam doar să aflu vremea) și puțin (mai mult) depresurizat (depresat, depresiv?) deschid ușa de la intrare și plec ”plin de energie” la muncă.

Din mașină, pe drum, în ambuteiaje și în intersecții, privesc la ceilalți ”conducători” auto. Toți suntem cu ochii roșii, strîngem volanul cu degetele albe, accelerăm și poluăm (ce mai contează), înjurăm și dăm din mâini agresivi la ceilalți. Nu îmi trebuie studii de body language ca să îmi dau seama că și ei s-au uitat la știri. Aseară și dimineață.

Observ pe trotuar o bătrânică ce trage un cărucior parțial plin cu legume. Intuiesc că ieri i-a venit pensia.

Se strecoară pe lângă peretele blocului și privește, clar înspăimântată, la toți ceilalți pietoni grăbiți, încordați și pasiv-agresivi. A auzit și ea de violul de la știrile TV.

FAPTE

Creierul nostru, atunci când ne culcăm și adormim, continuă să proceseze informațiile de peste zi și încearcă să dezvolte modele comportamentale bazate pe ”pseudo experiențele” de care auzim.

De câte ori nu ați trăit ”continuarea” unui film de groază în somn?

Cu ce diferă o știre la fel de îngrozitoare?

O parte din modelele comportamentale, adevărate scenarii posibile, se ”testează” în vise. Dar nu înseamnă că sunt uitate sau ”rezolvate” complet acolo. Tensiunea și emoția visului se transmite și vieții conștiente și  părți din scenariu sunt recunoscute în viața cotidiană. Părțile pe care nu le întâlnim în viața reală, le presupunem, le adăugăm noi.

Cel mai adesea ne întrebăm (fără să ne dăm seama), ”ce aș fi făcut eu dacă…?”

De aici creierul dezvoltă scenarii și caută soluții.

Indiferent că rezolvăm situațiile în vis sau nu, starea emoțională este afectată. Aproape toate sistemele de autoapărare sunt în alertă când ne trezim. Suntem deja în gardă. Dar suntem și obosiți. Toate ”instrumentele” creierului care analizează realitatea, sunt deja ”înroșite”, date peste cap, hipersensibile și decalibrate. Astfel, orice acțiune sau eveniment este supraevaluat, supradimensionat. Refuzul soției de a-ți prepara cafeaua îți pare un afront personal. În definitiv, atât poate să facă și ea - cafeaua. Să fie recunoscătoare că tu ai luptat în vis cu nu-ș ce monștri. Și atunci îi amintești de organe genitale, mamă, sfinți, etc..

Pe de altă parte, imediat după ce ne trezim, conștientul este mai puțin ”plastic”, maleabil. Așa că, știrile pe care le auzim la prima oră sunt identificate ca și posibile pericole de evitat în timpul zilei. Cu cât sunt mai multe și mai diverse, cu atât devenim mai anxioși și mai preventiv-agresivi.

Deci, atunci când cineva ne taie calea, suntem deja în modulul de ”fight”. În ambuteiaje nu avem unde ”flight”. Așa că, din nou crește tensiunea, înjurăm, celălalt ne răspunde la fel (v-am spus că și el a văzut știrile), etc., etc..

Apoi ajungem la serviciu sau la școala lui ăla micu. Dacă acesta mai cere și ceva bani, s-a ars.

Nu cred că cineva mai poate să aibă randament și eficiență în ceea ce face, după știrile de la TV.

Cum mai poți lucra, atunci când în subconștient știi că economia s-a dus la dracu, inflația este enormă, totul se scumpește și pe piața muncii sunt un număr enorm de șomeri? Singura proiecție mentală este că nu o să îți ajungă banii, compania poate falimenta iar tu nu ai să îți găsești de lucru. Și apoi ai elan și putere de muncă, inventivitate, bună dispoziție, înțelegere pentru colegul tău, team work sau mai știu eu ce alte calități necesare jobului și firmei tale? Sigur nu. Și atunci, e posibil ca firma să dea faliment, iar tu să…. Este o circularitate începută ÎN CAPUL TĂU! Pe baza știrilor!

TOATE știrile negative de la TV (mai ales însoțite de imagini sau diferite coloane sonore tematice) ne micșorează ”speranța” de viață dar mai ales capacitatea de a reacționa corect la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

”Știrile” ne creează o imagine complet neagră și lipsită de speranță a lumii în care trăim. O lume în care, în orice moment putem păți ceva rău. Putem fi atacați, violați, păcăliți, etc..

Creierul este ca și un mușchi. Ca să poată acționa (lua o hotărâre) trebuie să plece dintr-o stare de relaxare. Contracția musculară blochează mușchiul într-o poziție rigidă. Pentru a face altă mișcare, mușchiul trebuie să se relaxeze.

În lipsa relaxării, mușchiul obosește și chiar este afectat fizic/structural (cârcei, ruperi sau atrofieri de mușchi).

Identic, creierul nu poate sta numai în stări de tensiune. Pentru a judeca corect, el are nevoie de relaxare și de diversitate. În lipsa relaxării, afecțiunile care apar sunt de la anxietate și fobii, la agresivitate, furie nejustificată, mania persecuției și chiar schizofrenie.

Dacă mintea noastră ajunge la concluzia că mediul în care trăim este unul extrem de ostil, fără speranță sau șansă, poate să ne producă depresii și tendințe suicidale.

De aceea, nu vă culcați seara cu știri și imagini groaznice. Nu vă începeți ziua cu știri și imagini groaznice.

Uitați-vă seara și dimineața la comedii, ascultați muzică de calitate, deschideți geamul să intre aer curat, repetați-vă în minte sau cu voce tare ”ce zi superbă o să aveți”. 

Înainte de culcare întocmiți liste cu ce ați realizat pozitiv și negativ în ziua care e pe cale să se încheie. Luați lista cu ce a fost negativ, rupeți-o în bucățele mici și aruncați-o la gunoi. Așezați-vă lista cu realizările la vedere și rememorați-le. La sfârșitul săptămânii sau lunii, lipiți realizările într-un caiet și rememorați-le. Nu ați fost atacat, nu ați fost violat, nu ați dat faliment, nu ați avut accident și nici nu v-a părăsit soția.

Da, nu ați devenit știre.

Da, lucruri rele se întâmplă. Subliniez, ÎNTÂMPLĂ. Dar nu e regula care vă guverneză viața. Este cel mult o întâmplare. Când se întâmplă. Înțelegeți?

Nu vă pregătiți să fiți știri groaznice.

Lăsați mintea să ”vadă” dimineața răsăritul soarelui iar seara stelele și, atunci când visați, să aflați secretele universului sau să fiți ce doriți. Este mult mai probabil ca, atunci când vă treziți, să știți ce să faceți pentru a fi fericit. Chiar dacă nu o să știți conștient, subconștientul lucrează și caută soluții chiar și fără noi.

Când vă treziți, o să fiți mai ales relaxați, orientați și energizați pentru a acționa, nu pentru a reacționa.

Deveniți știrea de la sfârșitul știrilor. Alea pe care nu mai aveți răbdare sau putere să le auziți. Știrile cu cei care au reușit, care sunt fericiți.

Știți de ce sunt la final și foarte scurte?

Mi-a zis un prieten că e doar o decizie de marketing.

Așa o fi?

Sau suntem mai ușor de controlat când ne e frică? Sau putem fi mai prost plătiți când suntem îngroziți de ”piața muncii”? Sau acceptăm mai ușor tot felul de ”eșece” politico-sociale-economice de la ”ai noștri”?

Așa o fi?

0.26%

Știu că titlul este cam ciudat și probabil cu vreo câțiva ani în urmă nici eu nu aș fi înțeles despre ce e vorba.

E vorba despre statistică. Nu vă așteptați, nu-i așa? Sau poate sunteți vreun guru al acestei științe și știți la ce fac referire. Dacă știți, apăsați pe ”X”-ul din colțul din dreapta sus al paginii. 

Faptul că ”știți” înseamnă că nu o să vă spun nimic nou și nici nu o să fiți de acord cu opiniile mele. Dacă, totuși, nu aveți nimic de făcut sau procentul din titlu vă readuce în minte cine știe ce amintiri romantice din timpul vreunui curs de statistică, încercați să nu fiți extrem de critici. Vă voi fi recunoscător dacă ați reuși să vă încadrați în  media criticii și sarcasmului mai mult sau mai puțin academic, respectiv aproximativ 68%.

Dar să revenim la ”oile noastre”, care din punct de vedere statistic se pot încadra în… Stop. Am avut o mini criză.

Imaginea personală despre statistică a fost dărâmată, spartă în bucăți, atunci când am dat piept, burtă și neuron cu obiectul Statistică, în anul 1 al Facultății de Psihologie. Bucățile respective, au putut fi constituite, după dimensiuni și alte criterii,  în clase de dezamăgire, stupefacție și revoltă mentală. De aceea, până m-am calibrat, am dat examenul de mai multe ori.

L-am trecut în final, aceasta putând fi o dovadă că rugăciunile ajută.

Trebuie să subliniez că am ceva anișori și de școala asta m-am apucat cam pe la 45. Așa că multe dintre ideile legate de ce e de folos și ce nu, îmi erau și sunt încă bine formate.

Dar sa revin din nou în stână. La oile și măgarii și câinii…

Ceea ce m-a surprins în final, la obiectul statistică aplicat în psihologie, a fost faptul că nu lua în calcul persoana (psihicul său unic și individual). Nope. El trata și studia indivizii și … nici nu știu prea bine cum să spun… caracteristicile psihicului colectiv (cumva) pe baza diferențelor sau asemănărilor dintre caracteristicile psihice și comportamentale ale subiecților, trăsături de caracter comune sau …., extrăgând tendițe ale….

Dacă continui o să vă doară capul și nu o să mai vreți să citiți. Oricum cam asta a fost și reacția mea. După ce l-am cetit puțin pe Freud, am ajuns la concluzia că, la mine, reacția își avea originea într-o anume pulsiune care ținea de reglarea sau păstrarea homeostaziei (mai ales  a homeostaziei judecății și sănătății mentale).

În fine.

Unul dintre instrumentele esențiale ale statisticii este, așa numita, ”curbă a lui Gauss” sau  reprezentarea unei distribuții normale.

Pe scurt, acest instrument statistic, împarte o populație sau un eșantion, față de medie, în șase intervale (trei în stânga mediei și trei în dreapta ei). Nu merg mai departe cu descrierea, o găsiți extrem de ușor pe net.

Important este că, pe baza acestei distribuții, apar niște noțiuni foarte interesante care ne influențează viața. De aici apare noțiunea de ”normalitate” – 68% din populație. Apoi ”rezultatele accentuate” – 27,18% din populație. Apoi ”rezultatele atipice” – 4,30%. Și în final ”rezultatele aberante” – ce mai rămâne, adică 0,26%.

Aceste procente se distribuie egal față de media distribuției, astfel că jumătate din rezultatele accentuate (13,59%) descriu caracteristici ”pozitive” peste medie și cealaltă jumătate caracteristici ”negative” sub medie.

Și tot așa, pentru fiecare tip de rezultat și procent. Ceea ce se ia în calcul în orice cercetare este tot, mai puțin cei 0,26%, care ”nu sunt definitorii pentru cercetare și grup” sau sunt considerate erori de măsurare. Cu alte cuvinte, cei mai proști și geniile nu ne interesează. Pentru că procentul acesta cuprinde exact aceste categorii.

La început nu am realizat, dar apoi a răzbătut din mine un gând, o idee, o… ceva. Trebuie să spun că am studiat (cetit și practicat pi mini, și nu numai) ceva NLP. Nu știi ce e, dă sărci pi Google.

Gândul ce mă străbătea era reprezentat de un cuvânt. Modeling. Nu, nu e cu gagici în costume de baie.

E o tehnică din NLP, care spune că, pentru a ajunge mai ușor la excelență într-un domeniu, este necesar să afli expertul din acel domeniu, să-l studiezi când face ce face, să extragi esența care îl face să fie expert, să ”codifici” informațiile extrase, să creezi un model, să-l testezi, să-l rafinezi/corectezi și apoi să-l aplici (la tine și/sau la alții).

Esența acestei tehnici este în completă opoziție cu curba lui Gauss.

Deci, după ce aflu cine este cel mai cel într-un domeniu (chiar dacă nu am vrut acest lucru), îl elimin din cercetare și studiu și mă focusez pe ”majoritate”, pe ”normal”, pe ”individul nici prea prea, nici foarte foarte”.

Nu vreau să jignesc pe nimeni. Probabil că și eu intru în cei 68% și asta e o zvâcnire neuronală. Nu este nimic rău să fii în cei 68%. Rău este când o cercetare statistică te consideră etalon, pentru că atunci nu îți mai cultivă deloc dorința de evoluție. Ba din contra, pentru că, atunci când ești ”etalon”, nu e nevoie să te schimbi. Ceilalți se schimbă după tine.

Oi fi eu din categoria cu ”teoria conspirației”, dar nu sună a puțină manipulare?

Pe de altă parte, cei 0,26% mai pot fi interpretați și altfel. Tot din punct de vedere al NLP-ului.

Jumătate din 0,26% sunt făcuți pentru activitatea studiată și o vor face fără efort, cu rezultate excepționale, iar cealaltă jumătate nu are absolut nimic în comun cu activitatea respectivă.

Deci unii fug către activitatea respectivă, iar alții fug de ea.

Din nou, dacă vrem să modificăm și să îmbunătățim calitățile grupului, pe cine credeți că ar trebui să luăm ca model? Pe individul ”mediu”?

În alt obiect studiat, respectiv Psihologie Socială, ni s-a predat despre efectul minoritarului sau al minorității. Minoritarul este cel aflat în dezacord cu grupul său și își susține opiniile și poziția.

Fie și vizual, minoritarul se regăsește în una dintre părțile care formează 0,26%.

Acum, interesant este că efectul minoritarului spune că, prin neschimbarea poziției față de grup, minoritarul sfârșește prin a-și ralia grupul la poziția sa. De aceea minoritarul este cel mai adesea identificat cu ”agentul schimbării”. Cu cel care produce schimbarea, cu inovatorul, cu cercetătorul care nu este de acord cu limitările celorlalți. Din păcate, ceilalți sunt ”majoritatea”, primordial cei 68% dar și celelalte procente.

Cumva, se poate spune că, evoluția omenirii se datorează celor care sunt sau au fost la extrema curbei lui Gauss. Ei nu au fost de acord cu limitările, ei au căutat căi și soluții noi, ei au adus inovația și tot ei au inițiat mișcări sociale.

Revenind la modeling. Întrebați pe unul din cei 68% dacă vrea să fie precum Bill Gates sau ca un vânzător de Windows într-un magazin Microsoft? Fac pariu că, dacă știu cine e Bill, nu vor ezita să-l aleagă.

Nu faptul că nu suntem toți Bill Gates, Steve Jobs, Gandhi, Bach, George Lucas, etc., mă îngrijorează ci faptul că , ”ajutați” de anumite studii și cercetări statistice, nu mai încercăm să ieșim din barierele lui 68% către cei 13,59% din dreapta mediei și apoi către cei 2,15% din aceiași direcție.

Transferarea și utilizarea noțiunii statistice de ”majoritate” din domenii sociale, cum ar fi ”democrația”, în domeniul psihologic reprezintă, din punctul meu de vedere, o adevărată manipulare a subconștientului colectiv.

Este din ce în ce mai greu să eviți, în viața de zi cu zi, datele furnizate de statistică. Bursa funcționează cu ajutorul statisticii, cu prognoze, cu calcule probabilistice. Vremea poate fi  prognozată cu ajutorul statisticii. Salariile pot fi calculate statistic.

Probabil că și viața fiecăruia dintre noi poate fi reprezentată și analizată statistic. Totuși fiecare dintre noi avem dreptul și obligația să ne alegem conștienți unde ne situăm pe curba lui Gauss.

Și știți ceva? Nu sunt singurul cu ideile astea.

https://www.ted.com/talks/shawn_achor_the_happy_secret_to_better_work

The Sistem

Sistemu`

Cred că am mai spus asta, așa că scuze dacă mă repet. Dacă nu, nu.

Îmi plac cuvintele și sunt atent la ele, mai ales cele emise în mediul public. Probabil că acest ”hobby” m-a făcut să studiez ceva NLP și nu numai.

Cert este că oamenii nu sunt atenți la ce spun atunci când vorbesc și, de multe ori, subconștientul forțează barierile lumii reale, expulzând uneori sau strecurând alteori în vorbire, cuvinte care spun mai mult despre ideile, scopurile și dorințele lor.

Dacă la nivelul individului acesta este un fenomen aproape natural și are chiar și funcție de defulare a energiilor și pulsiunilor psihice, ce explicație sau funcție putem asocia unor anumite cuvinte care apar concomitent în dialogul colectiv? Când acele cuvinte depășesc bariere care țin de studii, cultură, clasă socială, context politico-economico-social, înseamnă că ele au o funcție sau desemnează o funcție recunoscută de toți ( mai mult sau mai puțin conștient).

Un astfel de cuvânt este ” Sistemu` ”. L-ul de final este cel mai adesea mâncat sau rămâne în gâtul vorbitorului. Intuiesc tot un mecanism care ține de subconștient.

Dacă deschizi televizorul și ai ”norocul” să nimerești peste vreo dispută pseudo-politică sau ”de idei” , ai să observi ușor că la fiecare 3-4 propoziții explicative, vizavi ”de ce da” sau ”de ce nu”, o să fie invocat un participant la procesul respectiv, participant cu rol decizional. Acest factotum este ”Sistemu`”.

Cei din poliție (sindicat sau agenți), funcție de cum le crește sau nu salariul, servesc sau nu Sistemu` .

Când mor oameni în spitale pentru că ”nu e medici, nici medicamente, nici bani”, tot Sistemu`  e de vină.

Când se pică la bac pentru că elevii nu învață sau programa școlară e de 2 bani, corpul profesoral blamează… ghiciți… Da, aveți dreptate, Sistemu` e de vină.

Când cresc prețurile, se scumpește carburantul, nu se fac autostrăzi, cresc taxele, nu plouă sau plouă prea mult și se declanșează inundații, tot Sistemu` e de vină. Sau așa ne spun toți reprezentanții de ministere, sindicate, parlamentari, președinție, ziare, formatori de opinie, SRI-ști, SPP-iști și ce –iști mai vreți dvs..

În general Sistemu` este invocat în două situații.

Prima este când ni se explică ”de ce nu” (trăim mai bine).

A doua situație este când ”ni se cere” (ca Sistemu` să funcționeze).

Paradoxal toți cei care vorbesc despre Sistem se asociază cu el sau se poziționează față de el.

Cel care crede că e în Sistem (sau chiar e), vorbește marcat de ”cunoașterea” acestuia și folosește cuvinte precum ”Eu sunt din Sistem”, ”Eu provin din Sistem”. El încearcă să se încarce atât de cunoaștere cât și de autoritatea extrasă din asocierea sa cu Sistemu`. Privirea acestora este cel mai adesea pătrunzătoare, dând senzația că îți citește codul PIN și mail-ul fără WiFi. Vocea lor este sigură și apasă pe fiecare vocală, consoană, virgulă și punct. Ideile expuse de aceștia nu suportă comentarii și au aceeași putere ca și Cele 10 porunci.

Apoi, trece o lună, trec două luni, trece un an sau mai mulți.

Deschizi televizorul și îl vezi. Slab, tras la față precum țapul la … știți voi. Vocea este pițigăiată și tremurândă. Privirea este ”ambiguă”. Adica privește peste tot și nicăieri. Este același om. Nu ai ști dacă sub imaginea lui nu i-ar scrie numele. Dai drumul la sonor, pentru că fără sunet personajul pare o paiață.

Nu îți vine să crezi ce spune. ” Sistemu`  m-a… !” ”Din cauza Sistemului…. ” Și apoi, findcă e nașpa să fii singur, ”Sistemu` ne-a…”. Nu știu dacă sesizați, dar când era cu Sistemu`, personajul nu era împreună cu noi. Ba ne mai și urechea. Acum, când Sistemu` îl … și pe el, devine, ca să zic așa, ”frate cu românul”.

Cei care apar la TV și înjură Sistemu`, ori au fost dați afară din el ori vor să intre în el.

La un moment dat am participat la o discuție socială deschisă (mai ales în sensul că era în aer liber), unde o doamnă profesor vorbea cu emfază despre menirea sa, despre funcția sa socială, despre aspirațiile sale… Totuși, la fiecare cinci cuvinte, pomenea despre Sistem. Despre cum ea provine din Sistem, despre ce permite Sistemu`, despre … Sistem.

Atât ea, cât și elevii, deserveau Sistemu` și se adaptau (mai mult forțat) la cerințele acestuia. Nu este un profesor renumit de la nu mai știu ce colegiu cu rezultate deosebite. Este un profesor normal, de la un colegiu normal. Sau poate era renumită. Nu am întrebat-o dacă și ea are 6 case, precum profesorul emerit ajuns știți voi ce.

Aceeași experiență am trăit-o cu o asistentă. Și ea era cu Sistemu` în gură și oscila între a face parte din el și a fi oprimată de el. Cred că atunci când cerea bani la pacienți era oprimată iar când trebuia să le explice de ce nu avea medicamentele lor, era din Sistem.

Aceeași discuție, mai precis în aceeași termeni, am avut-o și cu un polițist, și cu un vânzător la tarabă și chiar și cu un gunoier care mă admonesta pentru cum reciclasem plasticul și îmi spunea cum o să mă … ghiciți… da, Sistemu`.

Aceste experiențe m-au speriat. Dacă pe cei de la televizor îi ”creditez” cu un nivel mult mai mic de conștiință și un nivel mult mai mare de parvenire, hoție și manipulare, pe doamna profesor, pe duduia asistentă, pe polițist și pe gunoier le creditez doar cu o anume simplitate a minții, focusată nu pe judecată.

Totuși, dacă acest cuvânt a reușit să ”penetreze” societatea de la cap și până la bază, înseamnă că el are o mare putere.

În utilizarea sa recunosc niște tipare care evocă dictaturi în care pentru o ideee abstractă se petrec atrocități. În numele Sistemului se promulgă legi care ne reglează limitele și drepturile noastre. În numele Sistemului se fac sacrificii. Sistemu` o cere.

Acum înlocuiți cuvântul ”Sistemu`” cu ”Partidu`” sau cu orice noțiune abstractă de Putere.

Nu vă ia un fior pe spinare?

Ce este acest Sistem? E o noțiune abstractă. Un cuvânt care desemnează o entitate care se hrănește cu fricile noastre, care ne șantajează cu nevoile noastre și ne amenință cu nesiguranța zilei de mâine.

Ca orice noțiune abstractă, este inumană și dacă undeva, la începuturi, a fost necesară construirea sa ca o unealtă care să deservească umanitatea, acum pare să fi devenit un monstru ai cărui sclavi suntem.

Atunci când aud pe cineva spunând că el înțelege sau face parte din Sistem, îmi vine să îl întreb dacă îl poate folosi. Dacă îl poate schimba. Dacă îl poate desființa. Dacă nu poate să facă nimic din aceste lucruri, înseamnă că nu el este la conducere și nici nu cunoaște Sistemu`.

Dacă Sistemu` te folosește, te schimbă sau chiar te desființează, cine conduce pe cine?

Atunci când cineva pronuță acest cuvânt în context politico-social, indiferent că este din Sistem sau din afara lui, răzbate și frica față de implacabilitatea, non-simțirea și non-umanitatea acestuia. Toți sunt îngroziți și înfricoșați de monstruozitatea sa. Dar nu o recunosc.

Faptul că, de la ”vlădică până la opincă”, toate clasele sociale recunosc existența Sistemului, fie și prin faptul că îl menționează justificativ, denotă că acesta a fost recunoscut de către subconștientul colectiv. Se poate ca el să devină (dacă nu este deja) un arhetip modern Jung-ian.

Se poate ca peste câteva sute de ani (am o gândire pozitivă), oamenii să aibă întipărită ca informație genetică, care ține de supraviețuire, spectrul (și nu imaginea) Sistemului și, atunci când vor mai auzi numele său sau alte alias-uri, să scuipe în sân și să-i dea un pumn (sau palmă) în gură celui care îl va mai invoca.

Hmm… Să așteptăm atâta?