Știu că titlul este cam ciudat și probabil cu
vreo câțiva ani în urmă nici eu nu aș fi înțeles despre ce e vorba.
E vorba despre statistică. Nu vă așteptați,
nu-i așa? Sau poate sunteți vreun guru al acestei științe și știți la ce fac
referire. Dacă știți, apăsați pe ”X”-ul din colțul din dreapta sus al paginii.
Faptul că ”știți” înseamnă că nu o să vă spun nimic nou și nici nu o să fiți de
acord cu opiniile mele. Dacă, totuși, nu aveți nimic de făcut sau procentul din
titlu vă readuce în minte cine știe ce amintiri romantice din timpul vreunui
curs de statistică, încercați să nu fiți extrem de critici. Vă voi fi
recunoscător dacă ați reuși să vă încadrați în media criticii și sarcasmului mai mult sau mai
puțin academic, respectiv aproximativ 68%.
Dar să revenim la ”oile noastre”, care din
punct de vedere statistic se pot încadra în… Stop. Am avut o mini criză.
Imaginea personală despre statistică a fost
dărâmată, spartă în bucăți, atunci când am dat piept, burtă și neuron cu
obiectul Statistică, în anul 1 al Facultății de Psihologie. Bucățile respective,
au putut fi constituite, după dimensiuni și alte criterii, în clase de dezamăgire, stupefacție și revoltă
mentală. De aceea, până m-am calibrat, am dat examenul de mai multe ori.
L-am trecut în final, aceasta putând fi o
dovadă că rugăciunile ajută.
Trebuie să subliniez că am ceva anișori și de
școala asta m-am apucat cam pe la 45. Așa că multe dintre ideile legate de ce e
de folos și ce nu, îmi erau și sunt încă bine formate.
Dar sa revin din nou în stână. La oile și
măgarii și câinii…
Ceea ce m-a surprins în final, la obiectul
statistică aplicat în psihologie, a fost faptul că nu lua în calcul persoana
(psihicul său unic și individual). Nope. El trata și studia indivizii și … nici
nu știu prea bine cum să spun… caracteristicile psihicului colectiv (cumva) pe
baza diferențelor sau asemănărilor dintre caracteristicile psihice și
comportamentale ale subiecților, trăsături de caracter comune sau …., extrăgând
tendițe ale….
Dacă continui o să vă doară capul și nu o să
mai vreți să citiți. Oricum cam asta a fost și reacția mea. După ce l-am cetit puțin
pe Freud, am ajuns la concluzia că, la mine, reacția își avea originea într-o
anume pulsiune care ținea de reglarea sau păstrarea homeostaziei (mai ales a homeostaziei judecății și sănătății
mentale).
În fine.
Unul dintre instrumentele esențiale ale
statisticii este, așa numita, ”curbă a lui Gauss” sau reprezentarea unei distribuții normale.
Pe scurt, acest instrument statistic, împarte
o populație sau un eșantion, față de medie, în șase intervale (trei în stânga
mediei și trei în dreapta ei). Nu merg mai departe cu descrierea, o găsiți
extrem de ușor pe net.
Important este că, pe baza acestei
distribuții, apar niște noțiuni foarte interesante care ne influențează viața.
De aici apare noțiunea de ”normalitate” – 68% din populație. Apoi ”rezultatele
accentuate” – 27,18% din populație. Apoi ”rezultatele atipice” – 4,30%. Și în
final ”rezultatele aberante” – ce mai rămâne, adică 0,26%.
Aceste procente se distribuie egal față de
media distribuției, astfel că jumătate din rezultatele accentuate (13,59%)
descriu caracteristici ”pozitive” peste medie și cealaltă jumătate
caracteristici ”negative” sub medie.
Și tot așa, pentru fiecare tip de rezultat și
procent. Ceea ce se ia în calcul în orice cercetare este tot, mai puțin cei
0,26%, care ”nu sunt definitorii pentru cercetare și grup” sau sunt considerate
erori de măsurare. Cu alte cuvinte, cei mai proști și geniile nu ne
interesează. Pentru că procentul acesta cuprinde exact aceste categorii.
La început nu am realizat, dar apoi a răzbătut
din mine un gând, o idee, o… ceva. Trebuie să spun că am studiat (cetit și
practicat pi mini, și nu numai) ceva NLP. Nu știi ce e, dă sărci pi Google.
Gândul ce mă străbătea era reprezentat de un
cuvânt. Modeling. Nu, nu e cu gagici în costume de baie.
E o tehnică din NLP, care spune că, pentru a
ajunge mai ușor la excelență într-un domeniu, este necesar să afli expertul din
acel domeniu, să-l studiezi când face ce face, să extragi esența care îl face
să fie expert, să ”codifici” informațiile extrase, să creezi un model, să-l
testezi, să-l rafinezi/corectezi și apoi să-l aplici (la tine și/sau la alții).
Esența acestei tehnici este în completă
opoziție cu curba lui Gauss.
Deci, după ce aflu cine este cel mai cel
într-un domeniu (chiar dacă nu am vrut acest lucru), îl elimin din cercetare și
studiu și mă focusez pe ”majoritate”, pe ”normal”, pe ”individul nici prea
prea, nici foarte foarte”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Probabil că și
eu intru în cei 68% și asta e o zvâcnire neuronală. Nu este nimic rău să fii în
cei 68%. Rău este când o cercetare statistică te consideră etalon, pentru că
atunci nu îți mai cultivă deloc dorința de evoluție. Ba din contra, pentru că,
atunci când ești ”etalon”, nu e nevoie să te schimbi. Ceilalți se schimbă după
tine.
Oi fi eu din categoria cu ”teoria conspirației”,
dar nu sună a puțină manipulare?
Pe de altă parte, cei 0,26% mai pot fi
interpretați și altfel. Tot din punct de vedere al NLP-ului.
Jumătate din 0,26% sunt făcuți pentru
activitatea studiată și o vor face fără efort, cu rezultate excepționale, iar
cealaltă jumătate nu are absolut nimic în comun cu activitatea respectivă.
Deci unii fug către activitatea respectivă,
iar alții fug de ea.
Din nou, dacă vrem să modificăm și să
îmbunătățim calitățile grupului, pe cine credeți că ar trebui să luăm ca model?
Pe individul ”mediu”?
În alt obiect studiat, respectiv Psihologie
Socială, ni s-a predat despre efectul minoritarului sau al minorității. Minoritarul
este cel aflat în dezacord cu grupul său și își susține opiniile și poziția.
Fie și vizual, minoritarul se regăsește în una
dintre părțile care formează 0,26%.
Acum, interesant este că efectul minoritarului
spune că, prin neschimbarea poziției față de grup, minoritarul sfârșește prin
a-și ralia grupul la poziția sa. De aceea minoritarul este cel mai adesea
identificat cu ”agentul schimbării”. Cu cel care produce schimbarea, cu
inovatorul, cu cercetătorul care nu este de acord cu limitările celorlalți. Din
păcate, ceilalți sunt ”majoritatea”, primordial cei 68% dar și celelalte
procente.
Cumva, se poate spune că, evoluția omenirii se
datorează celor care sunt sau au fost la extrema curbei lui Gauss. Ei nu au fost de acord
cu limitările, ei au căutat căi și soluții noi, ei au adus inovația și tot ei
au inițiat mișcări sociale.
Revenind la modeling. Întrebați pe unul din
cei 68% dacă vrea să fie precum Bill Gates sau ca un vânzător de Windows
într-un magazin Microsoft? Fac pariu că, dacă știu cine e Bill, nu vor ezita să-l
aleagă.
Nu faptul că nu suntem toți Bill Gates, Steve
Jobs, Gandhi, Bach, George Lucas, etc., mă îngrijorează ci faptul că ,
”ajutați” de anumite studii și cercetări statistice, nu mai încercăm să ieșim
din barierele lui 68% către cei 13,59% din dreapta mediei și apoi către cei
2,15% din aceiași direcție.
Transferarea și utilizarea noțiunii statistice
de ”majoritate” din domenii sociale, cum ar fi ”democrația”, în domeniul
psihologic reprezintă, din punctul meu de vedere, o adevărată manipulare a
subconștientului colectiv.
Este din ce în ce mai greu să eviți,
în viața de zi cu zi, datele furnizate de statistică. Bursa funcționează cu ajutorul
statisticii, cu prognoze, cu calcule probabilistice. Vremea poate fi prognozată cu ajutorul statisticii. Salariile
pot fi calculate statistic.
Probabil că și viața fiecăruia dintre noi
poate fi reprezentată și analizată statistic. Totuși fiecare dintre noi avem
dreptul și obligația să ne alegem conștienți unde ne situăm pe curba lui Gauss.
Și știți ceva? Nu sunt singurul cu ideile
astea.
