”Nu incurajati copiii spre scolile de balet si bune maniere”?

Aceasta este opinia domnului Pambuccian. Semnul întrebării de la sfârșit îmi aparține.

Am citit Interviul acestuia de pe Hotnews.ro. 

Foarte interesant, cu accente clar futurologice și de vizionarism tehnologic.

Evidențiază progresul tehnologic din ce în ce mai grăbit, cu posibilități desprinse din filmele SF.

Printarea unui produs acasă. Printarea mâncării, precum în Star Trek. Printarea pieselor de schimb pentru oameni ( a se citi organe). Printarea 3D și fabricarea aditivă este deja aici.

Așa cum spune și Varujan Pambuccian, omul deja este exclus ca participare și prezență fizică  în anumite procese tehnice, vezi liniile de asamblare robotizate și va fi și mai mult, până când va fi exclus complet din majoritatea muncilor ”fizice”.

Acest lucru va determina dispariția unor meserii și o explozie a șomajului.

Cu toate aceste previziuni deja adevărate sau împlinite și mai ales cu efectele lor sunt de acord.

Cu ce nu sunt de acord, din viziunea futurologică a domnului Pambuccian, este îndemnul său cel puțin nefericit de abandonare a pregătirii umaniste pentru copii.

Domnul Pambuccian aduce în discuție revoluțiile industriale și pornind de la cele trecute și prezente extrapolează efectele acestora în privința celor viitoare.  Dacă în privința modificărilor tehnologice și sociale, proiecția sa este corectă, el uită (sau nu dorește) să aducă în discuție cum au afectat aceste ”salturi” omenirea din punct de vedere psihologic și chiar spiritual.

Fiecare așa numită ”revoluție industrială” a generat adevărate valuri de afecțiuni sau traume psihice. Oamenii au devenit mai depresivi și mai anxioși. Cei care aveau copii în acea perioadă le-au ”imprimat” acestora modele de comportament și relaționare deficitare sau deviante. Copii aceștia, care astăzi sunt adulți, își învață la rândul lor copiii să fie la fel de ”fericiți” cu aceleași mijloace și în același fel.

Acest lucru este evident mai ales în țările puternic industrializate și dintre acestea se detașează clar SUA.

Țara cu cel mai mare elan tehnologic, cu cea mai mare implementare directă și rapidă a noilor tehnologii.

Țara cu cei mai mulți bani investiți în cercetare și achiziționarea de ”creiere” pentru aceasta.

Țara care are cel mai mare număr de psihologi și psihoterapeuți.

Țara cu cel mai mare număr de persoane depresive și cu probleme de relaționare.

Dintre soluțiile pentru aceste probleme de relaționare, se remarcă cele care pornesc de la ideea că ”relația nu o să funcționeze”, ”că trebuie să mă protejez față de partener” și se traduc prin contracte prenupțiale sau conviețuire/coabitare/parteneriat. 

Cât de anacronic sună începerea unei relații de dragoste pe bazele unui contract și pornind de la premisa că nu o să dureze. Sună a ”profeție care se autoîmplinește”.

Deci, țara cu cea mai avansată tehnologie are cele mai mari probleme în a face față acesteia din punct de vedere uman. Oamenii se simt excluși, nefolositori, nu își mai găsesc locul în societate. Vezi alcoolismul, utilizarea drogurilor și obezitatea ca și efecte sau modele comportamentale.

Varujan Pambuccian vorbește de pregătirea tinerilor generații din punct de vedere tehnologic, din punct de vedere al forței de muncă, din punct de vedere al societății de consum.

Ce facem cu cei care nu sunt tehnici prin caracter? Cu cei care au înclinații artistice? Cu cei care nu au acces la învățământul viitorului (care devine trecut cu fiecare secundă trecută)? Cu cei prea în vârstă să își schimbe meseria?

Trebuie să creștem generații care să ”trăiască” doar în fața calculatorului, supărați pe vreun cod care nu este compilat cum trebuie sau fericiți că firma X le-a primit cele 3 rânduri de cod-mașină? Care își exprimă emoțiile prin emoticoane sau acronime sau întâlnesc persoana iubită prin intermediul unui avatar?

La ce este bună tehnologia, dacă nu să servească Omul? Cineva (nu îmi aduc aminte cine) spunea că tehnologia îl va elibera pe om, acesta putându-se dedica transformării sale în OM. Iar acesta, în dezacord cu domnul Pambuccian, nu este un programator care trăiește la lumina monitorului și pentru programul X sau Y.

Dacă omul nu va mai trebui să muncească fizic, ce va face cu timpul liber?  

Omul este, primordial și esențial, o ființă emoțională și socială. Într-adevăr, aceste calități pot fi cenzurate,  parțial eradicate, dar doar la suprafață. Atunci când ele sunt cenzurate la exterior, în interior creează o tensiune fantastică, aceasta trebuind să fie eliberată la un moment dat. Cel mai adesea într-un mod distructiv (pentru sine sau pentru cei din jur).

Persoana lipsită de emoții este incapabilă să empatizeze cu semenul său și va deveni un sociopat. Cu cel mai tare printer 3D nu va printa o orteză pentru cel căzut ci un pistol cu care îl va ”elimina” din lumea sa perfectă, pentru că se ”comportă anormal” și fără să-și dea seama, suferința celuilalt îi produce disconfort prin asemănarea cu sine. Dar nu va ști cum și ce să facă cu ceea ce simte și atunci va deschide computerul și va face singurul lucru pe care îl va ști.

Click, double click, right click.

Print, 1 copy, choose size, enter.  Printing, printing…

PS  În viziunea domnului Pambuccian pare să nu mai fie nevoie de pictori, balerini, cîntăreți, sculptori, psihologi, scriitori, poeți. Pur și simplu vor fi șomeri.

Aș fi fost întru totul de acord cu domnul Pambuccian dacă nu ar fi scos factorul uman din viziunea sa. În viziunea sa omul este sclavul tehnologiei. Aceasta are nevoile sale după care noi ne educăm și ne instruim copiii. Tehnologia, în viziunea sa (chiar dacă el nu își dă seama de asta), pare mai mult un parazit cu care am ajuns, de la o coabitare mutual avantajoasă, la o dependență bolnavă, distructivă.

În viziunea domnului Pambuccian, omul pare să continue procesul de selecție naturală, atâta doar că nu se mai află în vârful lanțului trofic. Acolo este un computer, o tabletă, un smartphone.

PPS Și eu utilizez calculatorul și smartphone-ul. Și eu vreau internet și WiFi. Și eu am facebook și accesez social-media. Și eu aș avea nevoie de un printer 3D uneori. Și eu vreau timp liber să mă bucur mai mult de viață și de cei pe care îi iubesc. Și eu…

Dar niciodată nu am să pun mai presus de un OM un computer sau un programator (o meserie). Altfel, domnule Pambuccian, aș putea fi tentat să ”vă dau delete” sau să vă schimb cu o componentă mai nouă și mai performantă. Doar pentru că nu ”rulați” C++ sau C—sau Linux sau… sunteți ”obsolete”.

Un exemplu pozitiv, în ceea ce poate reprezenta dezvoltarea tehnologică, este următoarea prezentare a printării de organe, la o conferință TED. Printare rinichi

Joaca troanelor

Cam de vreo 5-6 ani am început să nu mă mai uit atent la televizor. La un moment dat devenisem un adevărat hooligan tv şi participam emoțional la toate luptele politico-sociale-economice.

Mă uitam cum X i-a zis-o lui Y. Cum justiția (o scriu intenționat cu j mic) mai aresta pe câte unul (uneori câte 2 sau 3). Apoi le dădea drumul, apoi iar îi aresta, apoi iar…. Cred că nici ei nu mai stiau când erau liberi, sub control judiciar, parental, medical sau după zăbrele.

În acest timp uitam că de la cei arestați nimeni nu recupera banii furați. Primeam circ și dacă aveam bani, îmi cumpăram singur pâinea. Dacă nu, vorba Mariei Antoaneta, cumpăram cozonac. 

Pleosc, pleosc. Divaghez, așa că mi-am dat două palme mentale.

Să revenim deci.

Am ajuns la concluzia (târzie!) că de fapt nimeni din SISTEM nu este interesat de viața mea. Nici Băsescu, nici Constantinescu, nici Iliescu (când a fost și el), nici PSD-ul, nici PDL-ul, nici… Partida Minorităților sau cum s-o mai numi, nici … nimeni. 

Cei interesați de viața noastră e bine să nu fie numiți. Anumite acronime sau nume declanșează mecanismele de ținere de minte ale SISTEMULUI și noi nu avem acces la tasta ”delete”.

Toți vor să ajungă ACOLO, să se îmbuibe (vedeți că evit să spun ”să fure”), să stea cât mai mult și… atât.

 Dacă până acum am avut ”lideri” care erau români (mă iau strict după nume), acum avem un neamț. Mulți români au zis, ”gata, acesta va face ordine (disciplină nu cred că vrem) și dacă nu ne-am îmbogățit toți precum Băse, când zicea el că să trăim bine, sigur acum toți vom ajunge să avem din muncă cinstită „6 case”. Chiar și cei care nu sunt profesori se vedeau dând meditații precum familia (acum) prezidențială.

Vasile, sculer-matrițer şomer, se vedea înconjurat de 20-30 de ”ucenici” pe care îi meditează în arta de a matrița sau sculeri contra unor sume modice de 60-70 lei ora.

Tanti Leana, crescătoare de găini de carne și ouă, identic se vedea înconjurată de măcar 15 fete pe care să le învețe cum să arunce cu mâna, într-un arc perfect, grăunțe. Tariful, cam tot ca la Vasile, că ”doară nu e el mai cu moț”.  

Ceea ce am uitat, este faptul, că de fapt EI nu s-au dus acolo (după ce i-am votat noi) pentru noi. Nope.

Acum, după ce am votat, fiecare cum a crezut (sau nu), dar majoritar cu ideea că o sa se schimbe ceva, iaca reîncep războaiele între palate.

Știu că această descriere a divergențelor de opinii dintre instituția prezidențială și cea executivă a devenit ”normală” în România.

Începutul acestui război pare să se fi pierdut în negura veacurilor, pe când Băse era președinte și era la cârma Palatului Prezidențial și Tări era pe zidurile Castelului Executiv. Totuși această dihonie nu e clar cine a pornit-o și când. E posibil să fi fost Băse, e posibil să fi fost Elena (nu aia din Troia ci aia cu bilețelul roz), e posibil…

Exact ca și râca dintre Capuleți și Montagu-iști. Nimeni nu știe cine a început-o.

Mie însă îmi evocă războaie din Evul mediu și, fiind predominant o persoană vizuală și auditivă (și kinestezică, pentru că îmi place să mai și ating.. ups!) eu văd adevărate lupte ca în Game of Thrones.

”Ar fi putut fi și Războiul celor două roze, dar la noi se fură și nu au mai rămas decât Ochiul boului, Traista ciobanului, Gura leului – puțin știrbă și, niște Margarete. Vedeți singuri cum ar fi sunat. Îmi permit doar un singur exemplu, Războiul celor doi ochi de boi – greșeala este intenționată.”

Văd cele două palate, cu flamuri în vânt, cu trompeții pe ziduri trompețind (vezi melodia ”Să cânte trompețile” de la BUG Mafia), cu călăreții și pedeștrii adunați în fața porților mobile aruncate peste șanțurile cu apă  pline de crocodili și rechini (în așteptare de pradă grasă – a se citi contracte).

Ambele armate bat în scuturi cu săbiile și descriu tot felul de dansuri hakka (la tv). Câte unul mai slab de înger, sau mai flămând, sau cu scheleții din dulap ieșiți puțin prin ușile întredeschise de la ultimul ”cutremur” electoral, se strecoară în tabăra adversă la adăpostul și cu sprijinul ”nopții postelectorale”.

Evident că fiecare castel are asasinii săi, adevărați ninja sau agenți 007, care mai fură câte un ”secret scroll”,  mai otrăvesc câte un pocal, mai pun câte o piuneză pe jilțurile celorlalți, așteptând ca aceștia, după ce se înțeapă, să facă cangrenă și să crape (în principal pentru că medicii sunt plecați în alte regate și nu are cine să-i trateze).

În apropierea castelelor se găsesc marile burg-uri, pline de neguțători (a se citi afaceriști), meșteșugari (a se citi lobiști și industriași), cărturari ( a se citi pseudo-intelectuali sau ziariști), spițeri ( a se citi doctori și asistente), vrăjitori ( a se citi astrologi, bio-energeticieni, yoghini), clerici ( a se citi… clerici). Nu e nevoie să mai spun că, funcție de cât de aproape de castel este fiecare, cu atât este mai protejat și ”bine văzut” din turnuri și bastioane.

În afara burgurilor sunt satele. Nu se ştie clar de cine aparțin. În principiu, locuitorii lor își caută de lucru și încearcă să supraviețuiască, unii făcând naveta zilnic în burg-uri dar revenind seara în sătucul fără lumină și canalizare, iar alții (cu cîte 2-300 mp de inițiativă privată) cultivând pe loc câte ceva, așteptând să crească și să culeagă rodul muncii lor.

Uneori vin cei din Palatul executiv și îi trec prin ”foc și sabie” fiscală, uneori se trezesc că au fost tranzacționați pe sub mânecă și Palatul prezidențial îi bate de nu mai știu ce-i cu ei (vezi reducerea cu 25%).

Ceea ce este sigur, este că atunci când cele două palate încep să se lupte, ele nu adoptă decât două feluri de luptă.

Primul, trag în ceilalți cu săgeți, bombe, rachete, pietre, pietricele, obuze sau chiar și cu ciorapi urât mirositori (un fel de atac chimico-biologic), dar de la adăpostul zidurilor lor. Ceea ce se întâmplă este că până fiecare își calibrează tirul, majoritatea proiectilelor cad între palate, în sate, unde evident că produc dezastre, ucid recoltele și animalele, distrug canalizările și fosele septice, acoperișurile și pereții caselor și ucid chiar și oameni. 

La țipetele de durere și furie ale acestora, cel mai adesea se răspunde din ambele părți cu: de ce nu aveți asigurare (dacă vreți una, vă oferim noi), dacă ați fi fost cu noi nu pățeați așa ceva (uitați-vă în burg-ul nostru) și ceilalți sunt de vină.

Dacă și numai dacă, unul dintre palate, sau case apropiate din burg, este atins de vreo pietricică, săgetuță sau ciorăpel tras din cealaltă parte, atunci se declanșează cu adevărat războiul.

Cei doi ”lideri” comandă trompeților să cheme la război, să se adune armata, să se ascută săbiile și sulițele. Să se curețe, țesale și să primească de mîncare caii (a se citi  spălat, făcut plinul și cosmetizat   Audi, Mercedes, Range Rover). Cărturarii încep să scrie ode înflăcărate liderilor în care aceștia sunt prezentați ca fiind salvatorii omenirii, ultima șansă, singurii… mai ceva ca Isus Hristos.

Clericii îi binecuvântează pe ambii ”lorzi” ai castelelor.

Vrăjitorii citesc în stele, în culori, în zeamă de varză (dacă sunt cumva mahmuri stând peste noapte să se uite la stele). Unii reușesc să înțepe cu ace păpușa celuilalt lord, din cealaltă cetate, și acela își rupe piciorul. Acesta contracarează apelând la șamani străini (chirurgi turci).

Neguțătorii fac oferte cu reduceri pentru noile arme, aduse tocmai din… și care cu siguranță vor…. Cel mai adesea muniția nu este inclusă. E consumabil, deci se face și un contract de service și aprovizionare.

Simțind svârcolirea, rechinii și crocodilii din șanțurile cu apă din jurul castelelor devin și ei agitați și ca să nu uite cine le este ”prieten”, primesc suplimente nutritive (extra contracte) față de rația de zi cu zi.

Apoi… armatele se adună. Toți au aere marțiale (probabil mănâncă fasole la cazan) și strigă sloganuri la fel de războinice, cum ar fi ”ei au furat (mai mult)”, ”ei nu ne lasă”, ”nu e constituțional”, ”nu e legal”.

Apropo de ultima strigătură, cine mama dra…lui le-a scris și votat, că nu eu.

În tot acest timp, mesageri mai mult sau mai puțin vizibili, mai mult sau mai puțin secreți duc și aduc răvașe cu amenințări, acorduri, propuneri.

Într-un final se hotărăsc asupra câmpului de luptă. Acum, sincer, cam unde credeți că or să se bată? Și cine credeți că va suferi cel mai mult?

Închei cu știrile lor și știrile mele.

            Ei                                                                     Eu

1. Iohannisssss și-a lăsat paltonul pe mașină.          Eu mi-am lăsat tricoul pe mașină (de spălat).
2. Po(i)nta și-a rupt ligamentele.                             Soacra mea și-a fisurat mâna.
3. Po(i)nta a mers cu mașina la curse                     A mea scoate fum.
4. Iohannisss a fost în concediu în Madeirra.           Eu am să ajung pe la Vaslui.
5. Ungureanu a mâncat vita Kobe                           Eu am mâncat.
6. Iohannisss și Po(i)nta și …  au…..                      Eu nu.

În încheiere, când se termină și serialul ăsta? Că nu mai știu cine cu cine, unde, de câte ori, de ce… Ceea ce e ciudat, este cum mai sângerez eu când se termină episodul. 

Parafrazând un cioban devenit celebru… Vine iarna… din nou.

PS  

Cineva îmi spunea la un moment dat că România o să o ducă prost sau rău (cum doriți, avem dreptul să alegem) atâta timp cât va fi condusă de alde -escu (Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu). Spera că un german o să întrerupă linia respectivă.

Săracul, nu știe germană ca să știe că Iohannis se traduce ca Ionescu. O fi vreun blăstăm totuși. Zic și eu.

PPSS 

Să știți că nici cu Po(i)nta nu mă laud. Deloc.