Din 90 și până astăzi mă uit la tv..
Sunt mai multe canale.
Idee indusă: democrația este cel mai evoluat sistem social-politic de până acum.
Criza se pare că zdruncină pe undeva această ”axiomă”. Dacă nu peste tot în lume, sigur în ”țărișoara noastră”.
Calitățile democrației se pare că la noi s-au pierdut undeva pe drumul politico-securistic-economic (de piață plină de intermediari care cresc artificial prețurile) a României. Ce calități lipsesc?
Onestitatea omului politic sau a partidelor? Nu. Ar însemna să fiu naiv vizavi de sistemele din ”țările evoluate”. Politica înseamnă de la Machiaveli, manipulare și minciună pentru obținerea puterii.
Orientarea deciziilor puterii ”from the people, for the people”? Din nou NU. În țările ”evoluate” acest lucru este mimat până la nivelul de bunăstare a majorității populației care să nu determine ”răsturnarea” de la putere.
Prezența ”poporului” prin ”reprezentanți” în hotărârea destinului propriu? Iarăși NU. Mă îndoiesc de faptul că americanul de rând a fost consultat (adeka referendum) în privința atacării Irak-ului sau a acordării de finanțări marilor corporații sau bănci care au generat criza.
Vax. Întotdeauna se pare că există cineva mai deștept decât noi, care știe exact de ce avem NOI nevoie în orice moment și ne umflă botul ca un părinte denaturat și bețiv atunci când întrebam când mâncam, ce mâncăm, dacă mâncăm....
Acest părinte democrat ne spune (la nivel global, de societate) pe cine să iubim, pe cine să urâm, cu cine să ne culcăm, să facem copii, cui să-i luăm gâtul, cui să-i dăm cămașa de pe noi și dacă nu avem cămașă, atunci macar primele 2 straturi de dermă, ș.a.m.d..
Acest ”părinte” ne spune că el știe mai bine decât noi de ce au nevoie urmașii noștri și pentru aceasta noi trebuie să ne donam ACUM un rinichi, ficatul, creierul, inima și plămânii pentru un obiectiv strategic pe termen mediu și lung....
Părinților noștri li s-a spus la fel, nouă ni se spune la fel și sunt convins că și urmașilor noștri li se va spune la fel, devenind prima specie care supraviețuiește fără creier și alte organe.
Paradoxul este că dacă în viața reală nu ne alegem părinții, în democrație NOI ne asumăm rolul de handicapați mental, schizofrenici și paranoici.
Paradoxul democrației este că NOI atunci când ne alegem ”reprezentanții” alegem de fapt ca timp de 4 sau 5 ani să nu mai vorbim, să nu mai alegem ce să facem cu viața noastră și a copiilor noștri.
Ce măsură de tip fail-safe are democrația pentru cetățeanul de rând prin care NOI să ne schimbăm instantaneu reprezentanții atunci când ne mint, ne fură prezentul și viitorul, atunci când ne limitează dreptul la sănătate, fericire și orice mai avem DREPTUL de la viață?
NICIUNA!
Regula democrației este piramida a cărei bază o formăm noi și are în vârf pe ”cel mai cinstit și drept dintre daci”. În această structură ar trebui ca ”nevoile” celor de la bază să se propage către vârf unde să-și găsească rezolvarea. Realitatea este că, după ce ne încredințăm dreptul de a alege ce e mai bine pentru NOI altcuiva, noi rămânem în ”nevoile” noastre și luăm câte o gură din aceste ”nevoi” de fiecare când o deschidem.
Pentru o descriere a feței adevărate a democrației recomand oricui să citească Dune de Frank Herbert.
Revenind în ”zilele” noastre. De ce din panoplia de autocenzură a democrației, sau din sistemul său imunitar lipsește instituția de revocare DIRECTĂ și IMEDIATĂ a ”reprezentantului” meu de către mine, nu de către partide, nu de către Curtea constituțională, nu din 4 în 4 ani sau din 5 în 5 ani?
Ca o paralelă, dacă mă căsătoresc cu cineva care îmi jură iubire și fidelitate de ce nu pot da divorț IMEDIAT ce mă înșeală sau îmi vinde lucrurile din casă sau îmi otrăvește mâncarea și trebuie să continui coabitarea 4 sau 5 ani?
Cineva poate spune că dacă ar exista o astfel de procedură nimeni nu ar mai fi capabil să imprime o direcție de dezvoltare unei țări, că NOI cei de la baza piramidei democratice nu avem imaginea de ansamblu a celor pe care îi urcăm în vârf și costurile alegerilor ar fi imense.
Astfel de obiecții par la o primă vedere logice și chiar îndreptățite. Mai ales dacă ne asumăm postura de dobitoci incapabili de a-și asuma răspunderea privind propria soartă.
Realitatea dovedește că întotdeauna ”direcția de dezvoltare” impusă nu are legătură cu majoritatea dintre noi, luați ca indivizi. ”Imaginea de ansamblu” care ne este prezentată este întotdeauna distorsionată, blurată și focalizată numai pe ce interesează pe alții. Costurile unor alegeri anuale, declanșate de NOI, sunt cu siguranță mai mici decât costurile și hoțiile pe care le suportăm 4 sau 5 ani.
Atunci când NOI trimitem pe cineva să ne reprezinte interesele și să ia hotărâri în numele nostru reprezintă un contract. Orice promisiune pe care ”aleșii” ni le fac ar trebui să fie ”clauze contractuale” iar încălcarea sau nerespectarea lor ar trebui să fie ”cauză penală”. Deci încălcarea sau nerespectarea promisiunilor ar trebui interpretată ca sperjur și pedepsită penal.
În semnarea acestui contract nu trebuie să existe clauze de forță majoră. Nu trebuie să existe explicații de genul ”am încercat”, ”nu am știut”, ”contextul internațional” și orice fel de scuză care translează responsabilitatea din plan personal în plan global, de karmă sau voință divină.
Pe nici unul dintre noi nu ne exonerează necunoașterea legii chiar dacă nu suntem juriști sau avocați.
Ca un exercițiu de imaginație, încercați să vizualizați o ”democrație” în care primarul, deputatul, senatorul, președintele, primul-ministru, ministrul de X în momentul în care îmi solicită votul își prezintă programul cu ceea ce va face el pentru mine PUNCTUAL și cu termene precise.
Să presupunem că la alegeri ”iese” cu 51% din voturi.
Incapabil sau răuvoitor nu își respectă promisiunile ca și conținut sau ca termen.
Pe baza acestor ”promisiuni” eu să pot să îl trag la răspundere penală instantaneu și să îl ”dau jos” dacă adun 51% + 1 vot.
Vă puteți imagina o acțiune în justiție în care 6 milioane, sau 3 milioane de persoane cu drept de vot exprimat îl dau în judecată pentru prejudicii pe președintele unei țări, pe primul ministru sau pe ministrul sau deputatul X, având ca temei sperjurul, înșelătoria sau ”malpraxis-ul economic” și în care el și familia lui să suporte costurile ”alegerilor anticipate”?
Utopie, nu?
Concluzie!
Din 90 stau și mă uit la tv.
Sunt mai multe canale.
