Duminică

2017 – ora 3 AM  Duminică

Era liniște în cartier. Fusese o zi toridă și lumea ieșise afară mai pe seară. Cei mai mulți apăruseră pe la 10 și până pe la 12 au ținut-o ba cu bere ba cu câte o sticlă de vin. La fiecare bloc se ascultase alt tip de muzică, de la manele la Paraziții și trash. Dacă stăteai într-o intersecție și aveai norocul ca în colțurile ei sa fie patru blocuri cu orientări muzicale diferite aveai parte de o cacofonie specială. 

Printre sbierătele nu știu cărei formații de rock underground (oare cum razbătuseră ”on the ground” – or fi mineri?) puteai auzi un ”auuu  viața miaaa” sau ”mafia face și drege” sau ”mână caii bidiviu”.

Dar de la 12 volumul scăzuse constant. Oamenii, mai mult sau mai puțin treji din punct de vedere alcoolic, se retrăseseră în casele lor, sau în apartamente sau doar căzuseră răpuși în vreun hol de bloc. Martori ai serii rămăseseră pet-urile și dozele și niște câini care se plimbau alene, amușinând printre resturi după ceva de mâncare.

Acum era liniște.

Încet, un zgomot venit de nicăieri crescu. Nu era foarte puternic însă se auzea clar fără a-l putea defini. Semăna cu un mârâit/mormăit. Sunetul ținu vreo cinci minute, crescând constant în volum. Câinii au luat-o la fugă și ascunși prin subsoluri au început să urle. Toți.

Luminile s-au aprins la geamuri, oamenii au ieșit afară agitându-se și uitându-se speriați în jur. Când sunetul se opri, toți se întrebau ce a fost asta: a fost o alarmă de cutremur, a fost cutremur sau urmează, ne-au atacat ăia sau ăilalți? Chiar dacă nu semăna cu sunetul alarmelor nimeni nu găsea altă explicație.

Unii au stat afară încă o oră așteptând cutremurul, alții s-au dus la culcare zicând că a fost o glumă, iar alții au deschis televizoarele așteptând explicații.

Pe la 5, pe toate canalele de știri se vorbea despre sunetul care se auzise în întreaga lume. Ca să vezi, nu numai în cartierul și orașul lor! Ce chestie dom`le!

Evident nimeni nu știa ce să spună. Nimeni, nici un om de știință, nu a putut explica. Unii spuneau despre un asteroid care se dezintegrase în atmosferă și bla bla bla. Alții vorbeau în general despre un posibil fenomen natural, atât de unic încât nu îl puteau identifica, însă garantau că despre el este vorba.

Atunci când vocile ”oamenilor de știință” nu au reușit să răspundă întrebărilor, locul lor a fost preluat cu succes de conspiraționiști și ufo-logi. Pentru ei era clar că, ori omenirea primise un mesaj extrem de important de la o altă civilizație extraterestră (al cărui conținut era ascuns de autorități) ori rețeaua de apărare a Terrei împotriva alien-ilor tocmai distrusese o navă, care.... 

Asta a ținut vreo patru luni. Apoi interesul a scăzut.

2018 – ora 2 AM – Duminică

Era liniște. Peste oraș era liniște. Zăpada îl acoperise complet cu cei 70 de centimetri anunțați la știri. Temperatura era sub zero grade dar, pentru că nu bătea vântul, nu părea prea frig.

Nu era nimeni afară. Printre nămeții dintre blocuri se puteau vedea urmele primilor locuitori ai orașului care călcaseră pe zăpadă. Urmele labelor lor și micile poteci pe care le formaseră.

Becurile de pe stradă aruncau umbre fixe pe albul zăpezii.

Șuieratul părea că a apărut de nicăieri. Crescu încet, încet până deveni asemeni unui samovar supraîncălzit. Contiuă să crească în volum și brusc începu și vântul să spulbere zăpada. Umbrele becurilor de pe stradă nu mai erau nemișcate pe măsură ce stâlpii începeau să se balanseze.

Geamurile s-au luminat, oamenii au țâșnit afară în zăpadă acoperindu-și urechile. Câinii urlau din subsolurile unde se ascunseseră. Toți se uitau în zăpada viscolită căutând orbește sursa sunetului.

Brusc sunetul încetă și vântul se opri și el încet, încet. Fulgii de zăpadă viscoliți au mai stat puțin, atârnați în aer, apoi au aterizat și ei la loc în nămeții care se formau la loc.

Oamenii au mai stat o jumătate de oră afară, apoi frigul i-a alungat înapoi în case.

Unii și-au adus aminte. Da, nu fusese cutremur, nici alarmă, chiar dacă acum parcă, parcă semăna. Au deschis televizoarele și au aflat că sunetul se auzise în întreaga lume și vântul care îl însoțise provocase în unele locuri și pagube.

În următoarele 2 luni știrile au reluat caruselul lipsei de informații de data trecută. Din nou, oamenii de știință... Din nou conspiraționiștii și ufo-logii. Față de data trecută acum au intrat pe scena mediatică și exaltații religios care spuneau că ambele evenimente sunt trâmbițele apocalipsei și că ar fi bine să...

De fapt nimeni nu știa nimic. Sau...

O lună mai târziu

Într-o sală destul de mică, stăteau cam înghesuiți reprezentanții tuturor statelor lumii. Nu erau la ONU și nimeni din presă nu știa de întâlnirea lor.

În fața acestui grup, la o masă, era un bătrân cu haine ponosite de călugăr. Lângă el, stătea în picioare un puști slab de 8-9 ani. Pe masă, bătrânul ținea o singură foaie, un pergament care părea gata să se fărâmițeze. Atât.

Reprezentantul Vaticanului vorbi primul.

-        Așa cum știm cu toții, documentul pe care fratele Ohm l-a adus anul trecut, a fost verificat și validat de toți cei aflați aici, adică de toată Lumea. Ceea ce scrie în acest document vechi nu poate fi ignorat dacă vrem să supraviețuim. În document sunt descrise exact evenimentele care au avut loc. Atât de exact, încât nu poate fi o coincidență, mai ales că noi am citit documentul înainte de ultimul eveniment. De aceea suntem forțați să luăm în serios și partea a doua a documentului. Chiar dacă sunt convins că toți aveți cunoștință de conținut am să-l rog pe doctor Hawkins să ne explice ceea ce scrie acolo.

De undeva din spate, însoțit de fâșîitul roților de cauciuc, Hawkins se apropie de masă și cu glasul său artificial vorbi:

-        Documentul vorbește despre o serie de evenimente care vor afecta Terra. Descrierea primelor două este exactă, ceea ce ne face să dăm credibilitate și celorlalte șase care ar urma. Evenimentele prezise de document sunt în creștere, ca violență și efect asupra Pământului având ca efect final distrugerea completă a planetei. Documentul susține că pentru a salva Pământul este necesar ca un emisar să ajungă la sursa acestor fenomene. Pentru aceasta noi trebuie să construim cea mai bună navă stelară în următorii 5 ani. Ne este indicată și o direcție de călătorie. Documentul susține că, dacă nu reușim acest lucru în următorii cinci ani, dacă întârziem, emisarul nostru nu v-a ajunge la timp și următoarele evenimente, fiind deja puse în mișcare, nu vor mai putea fi evitate.

-        Aș vrea să întreb călugărul câteva lucruri înainte de a merge mai departe, spuse reprezentantul Chinei. Vreau să știu de unde are documentul, cărui ordin îi aparține și dacă știe cine este cel care provoacă toate acestea? Trebuie să considerăm aceste acțiuni ca pe niște agresiuni? Este vorba despre ființe extraterestre?

Toate privirile s-au întors către bătrân. Lângă acesta apăruse o femeie translator.

-        Nu știu să aparțin vreunui ordin. Stau cu încă 10 frați călugări într-un lăcaș din munții Neamțului. Noi doară ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne miluiască. Când a fost primul zgomot, unul dintre pereții chiliei mele s-o crăpat și o apărut așa, o tainiță cu o cutie. Iară în cutie era hrisovu` ista. Apoi io am mers la Bucureșci, la cel mare și de acolo tot așa până aici. Io nu știu despre cine întrebați și nici despre ce atacuri. Io doar am gasit această hârtie.

Bătrânul a fost apoi scos din sală, împreună cu copilul și lăsați să aștepte în altă cameră alăturată. Moșul auzea înăbușit cum discuțiile de dincolo se încingeau. Apoi se făcu liniște.

După vreo cinci minute în cameră a intrat reprezentantul Vaticanului. Se opri în fața moșului și îl scrută cu privirea fără a spune nimic. Moșul îi susținea privirea cu inocență.

-        Afurisit să fii Ohm. Nu ai vrut să mă ajuți deloc. Așa deci, nu aparții de nici un ordin, habar nu ai de document și de fapt nu știi nimic! M-ai lăsat pe mine să lupt cu mâinile goale, pentru că, în afară de hârtia ta, nu mi-ai dat nimic.

Brusc bătrânul se îndreptă de spate și răspunse într-o engleză cam bolovănoasă dar clară:

-        Nu era treaba mea să conving, asta este datoria ta așa cum a fost stabilit dintotdeauna. Așa cum știi foarte bine Ordinul nostru nu există, nu poate exista. Dacă ar exista ar trebui să răspundem la prea multe întrebări. Deci, lasă plânsul de milă și spune-mi dacă ai rezolvat!

-        Da, am rezolvat. Glasul celui de la Vatican se făcuse mic. De mâine începem. Băiatul știe ce are de făcut?

-        Nu-ți fă griji în privința mea, răsună glasul copilului într-o la fel de bolovănoasă engleză. Tu termină nava.

Amândoi, călugăr și copil se întoarseră și ieșiră pe ușă.

2023 – ora 4 AM – Duminică

Peste Pământ se așternuse din nou liniștea. În ziua aceea nu avuseseră loc cine știe ce evenimente. Mai explodase prin vreun colț de lume vreo bombă. Mai apăruse o tornadă. Dar lumea se cam obișnuise în ultimii ani cu ele. Și cu tornadele și cu bombele.

Brusc întreg Pământul începu să vibreze. Din nou sunetul creștea în volum. Însă de data aceasta părea să nu se oprească. Totul vibra. Oamenii țâșniseră pe străzi și cădeau ca niște păpuși fără a se putea ține pe picioare. Unele blocuri s-au crăpat, unii stâlpi de lumină căzură. În unele locuri apa țâșnea din asfaltul crăpat de la țevile sparte de dedesubt. Era haos.

După cinci minute, totul se opri. Sunetul dispăru. Au rămas casele năruite, oamenii căzuți pe stradă, focurile.

La televizor se anunța cum se petrecuse dezastrul în întreaga lume. Câți oameni erau morți, răniți, dispăruți. Câte case distruse, câte mii de miliarde în pagube.

Din nou, nimeni nu știa nimic. Nici oamenii de știință, nici credincioșii și nici conspiraționiștii.

Sau, mai degrabă, fiecare avea bucățica lui de dreptate.

Deșertul Gobi

În mijlocul deșertului se ridica nava uriașă. Era imensă. Timp de cinci ani, savanți și ingineri 

lucraseră cot la cot și terminaseră prima navă interstelară. La cât era de mare nu îți venea a crede că era doar pentru un singur pasager. Și totuși așa era. Toată nava era un motor imens care urma să ducă un singur om acolo unde nimeni nu mai ajunsese vreodată și nimeni nu știa unde era acel loc.

Nava se zguduise și ea când venise ultimul zgomot. Dar pentru că știuseră când va avea loc, au avut activate amortizoarele așa că totul era ok.

Ohm stătea în picioare, în aceeași rasă ponosită. Lângă el, puștiul de acum cinci ani era un adolescent aproape la fel de înalt.

-        Am ajuns și aici măi băieti! Sper să ajungi la timp pentru noi. Eu nu am să apuc următorul event. Ptiu, iaca m-am molipsit de la inglejii iștia. Nu-mi plâng de milă dar mi-ar fi plăcut să-mi trimiți o carte de unde-ai s-ajunji sau o foto sau un email. Hihihi. Să văd și eu cum arată.

-        Ei lasă moș Ohm, că nici pentru mine nu-i chiar floare la ureche. Știi că cel mai sigur nu mă mai întorc. Dar pentru asta m-ai pregătit de când mă știu. Așa că-s împăcat cu ideea și așa ar trebui și tu. Că doară de aia ești capul Deșteptării.

-        Mai taci din gură măi copchile, că pi aiși părețîi au urechi și cred că șî o țâră di ochi. Că tu ti duci di aiși da io rămân să dau chiept cu iștea. Dar să ni înturnăm la a li noastri. Știi și trebui sâ fași când ajunji acolo, nu trebui sâ-ți mai repet?  

-        Știu moșule, că de la 2 ani mă tot pui să repet. O să fie ghini pentru tățî.

-        Așa sâ deie Dumnezău! Și moșul însoți cuvintele cu o cruce mare făcută pe piept.

Xxx

Nava se ridică, parcă alene, de la pământ, înconjurată de fum și foc. De cum ieși din atmosfera Terrei eliberă motoarele clasice de rachetă și începu să accelereze cu cele gravitaționale. Accelerația creștea constant exponențial, nava fiind trasă/împinsă de gravitația fiecărei planete pe care o întâlnea.

În 2 zile depășise deja viteza luminii. 

Băiatul stătea în dispozitivul care îl proteja de accelerație și privea monitoarele care îi arătau imagini. Nu avea date tehnice pentru că nu i-ar fi folosit la nimic. Nu era inginer sau astronaut și chiar dacă ar fi avut cunoștințele necesare tot nu ar fi putut face nimic. Nava nu avea piese de schimb. Era concepută ca navă de ”unică folosință”.

Pe monitoare putea încărca toate filmele și cărțile scrise pe Pământ și să le vadă sau citească. Sau putea să le asculte. Unele erau citite de actori celebri. Cel mai mult îi plăcea vocea lui Morgan Freeman. Îi plăcea și documentarul lui cu ”povestea lui Dumnezeu”. Auzi tu, ”povestea”! A naibii negru! Sau afro-american? Ba nu, negru. Asta e culoarea lui. Nu era vorba de discriminare sau altceva. Pur și simplu, Freeman era negru. Era. Pentru că dacă pe navă trecuse un an, pe Pământ trecuseră 50 și șansele ca Freeman să fie supărat pe exprimarea sa erau extrem de mici.

Mai trecură doi ani și încă doi. Simți cum nava încetinește. Ridică privirea spre monitoare. Nu se vedea nimic. Totul afară era negru. Cumva se obișnuise cu imaginea asta. Nu mai vazuse stele de ani buni din cauza accelerației gravitaționale constante.

Simțurile îi erau confirmate de cifrele din colțul unui monitor. Da, nava încetinea. Deci începuse să se miște doar din inerție, nu mai erau de mult planete în jur de care să se ”agațe”.

Era așa cum scria în celelalte pagini. Cele pe care Ohm nu le arătase celorlalți.

Acolo scria că, atunci când nu mai sunt stele și planete în jur înseamnă că a ajuns aproape de destinație.

Băiatul s-ar fi foit puțin de nerăbdare, însă accelerația încă era prea mare pentru a fi în siguranță. Continuă să urmărească cu privirea cum viteza scădea constant, chiar dacă numerele erau încă la valori amețitoare. Pe monitoare tot nu era altceva decât negrul vidului.

Când cifrele au coborât sub viteza luminii pe un monitor i se păru că vede o sclipire slabă. Atunci știu sigur că ajunsese și că nu era pierdut în neant, singur, într-o navă care se deplasează cu viteze amețitoare.

Viteza continua să scadă și luminița crescu. Viteza tot scădea. Luminița tot creștea.

Atunci când a umplut ecranul viteza era destul de mică, astfel încât băiatul se eliberă din aparat și făcu câțiva pași. Mișto mașinăria. Nu știa cum, dar nu anchilozase.

Se îndreptă către singurul buton din cabină, pe care scria mare ASOLIZARE, adica aterizare. Îl apăsă și apoi nava făcu tot. Calculă ce era de calculat, echilibră ce era de echilibrat și alinie ce era era de aliniat. Apoi porni pe o spirală lentă în jurul planetei, care semăna izbitor la culori cu Terra, până ateriză pe o câmpie.

Pe lângă faptul că vizual știa că era o câmpie, toată aparatura îi confirmase că atmosfera era ok, că putea să iasă fără costum de astronaut și gravitația era ”ca acasă”. Ceea ce și făcu.

Ieși îmbrăcat ”militărește”, cu pantaloni de camunflaj și ghete de parașutist, plus rucsacul cu apă și niște ”merinde” în tuburi.

Pe cer erau doar câțiva norișori, vântul adia făcând iarba (asta părea să fie și la miros și la textura) să se aplece ușor. Era ca o zi de început de vară.

Luă binoclu și se uită în stânga, în dreapta, în spate. Și în față. Hmm... Orice direcție părea la fel de bună ca celelalte.

Porni înainte. Cică înainte era mai bine. Așa o fi fost.

xxx

Mai întâi realiză că nu era soare aici, chiar dacă era o după-amiază continuă. Și nu exista noapte.

După 48 de ore (avea ceas) hotărâ să o ia la dreapta.

După încă 48 de ore porni la stânga.

xxx

Începuse să simtă disperarea. Nu întâlnise nici un animal, nici o pasăre și nici o insectă. În ape nu erau pești. Era doar apă. Nici alte ființe, de nici un fel. Era singur.

Era mai bine de o lună pe planetă și mai singur de atât nu fusese niciodată. Nici în chilia lui întunecoasă din munții Neamțului. Singura casă pe care o cunoscuse. Acolo mai erau gângănii. Aveai cu cine schimba o vorbă. Aici nimic. NIMIC. Totul era perfect doar că lipsea biologicul. Sub orice formă.

Parcă totul se oprise într-un punct, la un moment dat.

xxx

În a 70 zi pe planetă (ca număr de ore), când nu mai știa nici cât mersese la dreapta și nici cât la stânga și nici cât înainte și înapoi, văzu în depărtare o sclipire. Nu era reflecția unei ape. Era altceva. Speranța îi răsări din nou în suflet și porni în acea direcție.

După două zile ajunse. Era un copac imens și ceva scânteia înfipt în pământ. Părea, aducea, semăna cu o lopată. Sau ceva de genul ăsta. Chiar și de aproape nu reușea să spună sigur ce era sau cum arăta. Semăna cu .... ceva.

Când și-a întors privirea către copac inima începu să-i bată nebunește. La umbra copacului era cineva culcat, cu spatele la el. Părea a fi om și în același timp era mai mult. Știa cumva că e cu spatele la el chiar dacă nu putea spune cum arăta.

Știa că trebuie să se apropie, dar parcă avea picioarele de fier. Nu reușea să le urnească. Își făcu o cruce mare și începu să spună ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pre mine păcătosul!”. O spuse de vreo 20 de ori și parcă i se ușurară picioarele. Încet se porni către celălalt. Ajunse lângă el. Era ca un om mai mare, care dormea pe o coastă cu spatele la el dar, în același timp nu reușea să-l cuprindă cu privirea și tot nu reușea să fie sigur de forma lui. Așa îi părea creierului lui. Că e un om care doarme la umbra unui copac. Sufletul știa că nu e așa.

Întinse mâna către ceea ce  creierul insista să-i spună că ar fi umărul celuilalt și i se păru că reușește să-l scuture ușor. Nimic. Mai puse mâna pe (parcă) umărul celuilalt și (parcă) îl scutură din nou.

Celălalt mormăi încet ceva. Sau așa îi păru lui. Cu un ultim curaj (parcă) îl scutură din nou.

-        Ce vrei? Se auzi un glas puțin răgușit (îi păru lui). Ce vrei?! Lasă-mă. E duminică! Mă odihnesc și eu un pic!

Băiatul înghiți în sec. Avea gura uscată. Trase aer în piept, îl ținu puțin și apoi rosti:

-        Doamne, nu te supăra, dar sforăi!

Teorema conspiratiei

Nu am vrut sa scriu nimic despre evenimentele din strada. Oricum nu când eram în plină emoție.

Apoi emoția a mai scăzut și m-am hotărât. O să descriu ce văd. Într-un mod pur analitic. Ca un calculator.    Cât pot și eu.

*Înainte de a scrie, este necesar să precizez că am o vârstă și o experiență ”politică” în sensul că din `89 și până acum am învățat că toți cei care cred într-un vis, au o credință și au un țel moral, sunt... cei mai ușor de manipulat (me included de-a lungul timpului).

În același timp trebuie să mai precizez că nu am primit nimic (bun) nici de la... nici de la... și nici de la. Niciodată! De când mă știu în ”democrație” sunt ceea ce se cheamă ”întreprinzător” deci statul... etc. etc..

În orice analiză lipsită de emoție se analizează: contextul, momentul, cum și ”cui bono” sau cui folosește.

Contextul

-        PSD vine la putere cu o majoritate parlamentară;

-        Propune un program de guvernare foarte precis, cu decizii și efecte în cascadă (nu a fost considerat rău nici de către opoziție, ci doar ambițios!);

-        Eficiența programului ține de aplicarea sa chiar și la nivel administrativ mic și mediu (primării sate, comune, orașe și județe).

-        Scade bugetul pentru instituțiile de forță (a se citi servicii).

-        Se preconizează o lege de răspundere a magistraților (pe fondul unor erori judiciare și a unor abuzuri ale justiției – procurori, judecători, etc.).

-        S-au anunțat măsuri legislativ-economice care vizează comportamentul financiar-economic  al corporațiilor.

-        Emiterea unor legi care limitează imixtiunea ”Justiției” (a se citi doar DNA) la toate nivele aparatului guvernamental (sumele mici sunt apanajul primăriilor mici sau alte instituții asemănătoare). ATENȚIE! Este vorba doar de încadrarea juridică care determină cine face ancheta/cercetarea penală, respectiv de la ce nivel intervine DNA sau cercetarea penală și nu este vorba de eliminarea faptei care a produs prejudiciul ca infracțiune!

Momentul

-        Toarșul Ghiță devoalează relația (incestuoasă) dintre SRI-DNA-Judecători și Președinte (nu doar Băsescu!), relație care a favorizat abuzuri (nu doar politice), manipulări și anularea rezultatelor unor manifestări democratice (referendum, vot, etc.);

-        În urma acestor devoalări, instituțiile de mai sus (a se citi cei care le conduc) își pierd influența și puterea;

-        Guvernul Cioloș este devoalat în privința manipulării datelor economice.

Cum

-        Folosirea unor cuvinte/expresii care induc frică, nesiguranță și urgență (de mâine vor fi eliberați hoții, violatorii, criminalii). Ele accesează automat creierul primar (sau reptilian) responsabil de reacții tip ”fight or flight” din cauza sentimentului de agresiune perceput și blochează funcționarea neo-cortexului (responsabil de analiză și cogniții).

-        Folosirea unor canale de informare care scapă unei polemici adevărate sau unei analize reale (de ex. facebook), un loc unde oricine poate fi înjurat și amenințat dacă nu este de acord cu abordarea ”oficială” (a se citi a străzii). Acest tip de ”comunicare” cel putin inhibă exprimarea liberă a opiniilor.

-        Accesarea unor energii cu ”rădăcini istorice” și redirecționarea lor pentru intimidare către cei care au votat majoritatea (expresii de genul ”ciuma roșie”, ”s-a înroșit harta”, etc.).

-        Afectarea funcționării aparatului de stat (vezi retragerile ”magistraților” delegați la Ministerul de Justiție, comunicarea trunchiată, deformată sau întârziată între instituții, demisiile unor miniștri).

-        Intimidarea membrilor guvernului și a opozanților celor din stradă prin atacarea familiilor lor (facilitată de publicarea adreselor private, a telefoanelor și a altor informații personale).
-        Dezbinarea populației prin crearea unor etichete false, cu valori atașate în mod eronat și diseminarea lor în mediu on-line.

De exemplu: Tineri frumoși (asta ține de gust sau simț artistic) și liberi (asta ține de percepție – foarte des deformată); Corporatiști (angajați la niște firme mai mari) și bugetari (cei care sug...); ”Boșorogi libidinoși comuniști, vânduți pentru o pensie și o găleată” (bunicii și părinții celorlalți) și tinerii luminoși și culți care au o imagine macro asupra lumii (ajutați de iarbă?) pentru că au laptop și acces world wide web. Dau aceste exemple doar pentru a se putea sesiza cît de artificiale sunt. 

Cui folosește?

-        Nu se mai vorbește despre dezvăluirile lui Ghiță (Oare cine a scăpat? Unde s-a oprit investigația?)

-        Cine este interesat ca programul de guvernare să fie cel puțin întâziat?

-        Cine își dorește ca printr-o instituție de forță (cel puțin una!) să poată controla ce se întâmplă în viața politică (și economică) a țării?

-        Cine își dorește să timoreze toți coordonatorii de fonduri din aparatul administrativ și de stat prin amenințarea constantă cu anchete DNA timp de ani de zile și astfel să gripeze mecanismele guvernamentale?

-        Cine nu o să fie responsabilizat (direct și individual) în cazul de abuz în serviciu (a se citi ”erori” judiciare)?

-        Cine beneficiază de crearea și utilizarea unor pârghii nedemocratice (manifestații neautorizate) de influențare a deciziilor guvernamentale?

-        Cine are timp să se ”adapteze” economic înainte de noile legi privind capitalul străin?

Evident că mă aștept să fiu înjurat. Dacă mă vor înjura cei manipulați voi spune ”Iartă-i Doamne că nu știu!” și îi voi ruga să îmi citească din nou postarea peste o lună cu mintea și nu cu inima. Dacă mă vor înjura ceilalți... e și mai bine. Înseamnă că am dreptate.

*Poziția mea personală față de TOȚI politicienii este una ”destul” de radicală. Atât de radicală încât nu îmi pot permite să o aștern pe hârtie sau aici. Dar credeți-mă, nu aș favoriza pe nimeni de la nici un fel de partid sau orientare.