Mistica sexuală a poporului român

Am 42 de ani (în buletin, că în cap mai am până să mi-l dea), deci deja sunt old fashion dar nu sunt pudibond. Îmi place sexul, vorbesc despre el și îi urmăresc evoluția uneori pe canalele XXX pentru a fi la curent cu ce e în ”trend”.

Am o înclinație către limbi (era să menționez pe cineva că mă pricep, dar mă cenzurez). Partea proastă când ai o astfel de ”abilitate” chiar și necultivată cu acte în regulă, cum e cazul meu, este că sesizezi ”penetrarea” pe care o suferă exprimarea ”orală” a generației MTV atât în limba lui Decebal combinată cu a lui Traian cât și a lui Shakespeare.

Probabil că nu m-ar deranja, dar de când mi-a distrus un bou mașina, am început din nou să mă ”frec” pe stradă și în autobus de cei care sigur nu îmi vor plăti pensia dar și mai în etate.

Ascutând involuntar, ba chiar și forțat (chiar uneori violat auditiv datorită volumului) am ajuns la o concluzie.

Poporul român s-a integrat sexual perfect în absolutul afirmării sexualității internaționale.

Am reușit să updatăm ”folclorul” național, populat de posesiunile mistice ale mamelor (Dumnezei, cruci, arhangheli, etc.) cât și dorința de a o cunoaște intim pe acestea (evident fiecare pe a altuia) cu o imagine nouă, ”open minded” despre God, respectiv OMFG (Oh My Fucking God). Neavând studii, înclinația mea de a traduce este de felul următor ”Oh D-zeul meu f...tăcios”. Bănuiesc, că pentru cineva cu studii și din Ardeal, traducerea ar fi ”Oh f..tăte D-zău”. În ambele traduceri cât și în originalul în engleză, se atribuie lui D-zeu o serie de calități umane, respectiv erecția cât și apetitul sexual (evident dumnezeiesc). Deasemenea, după utilizare, se pare că orientarea sexuală este nedefinită, el ”rezolvând” persoane de ambe sexe.

O altă ”realizare” a lumii sexuale moderne care a pătruns în România este capacitatea indiferent de sex de a realiza penetrarea (cel mai adesea la nivel bucal) în mod repetat și oriunde.

Când am auzit prima oară câteva domnișoare (necolorate) că își execută (fără a se supăra una pe alta, de unde am dedus că e o activitate liber consimțită) o anume activitate sexuală care presupunea existența unui alt organ (în afară de creier) decât cel care le definea, am încercat să găsesc cu privirea un ”dildo” care să se plimbe de colo colo. Deziluzionat că această activitate părea să rămână doar într-un fel de spațiu virtual, am abandonat cercetarea (antropologică) și mi-am întors privirea și timpanul în alt sector al autobusului.

Aici, surpriză, două doamne mai în etate (recunosc, neîmbrăcate nici pe departe de la Dior, ci mai mult de la Dihor) și evident cu mai multă experiență de ”viață”, erau angajate într-o activitate escatologică, observând fiecare dieta (cu fibre sau nu) celeilalte.

Nu am așteptat mult și în acest joc erotic s-a prins și șoferul, care excitat de un Mercedes, a pus o frână bruscă și a încercat să inițieze o relație intimă cu crucea mamei șoferului de mașină mică (dar scumpă).

După aceea timp de 2 stații de autobus, șoferul excitat a tot încercat să prindă și să copuleze Mercedesul, lansând către acesta o serii de propuneri romantice. Evident că refuzat și incapabil să se elibereze de stres, șoferul a făcut un ultim enunț oral de genul ”dacă nu-mi urează nimeni, măcar eu să-mi”, respectiv ”să-mi bag p..la”. Zis și făcut, punând o frână de jumătate dintre călători au participat și ei la actul său copulator.

Se pare că excitația șoferului s-a transmis și unor călători, aceștia manifestându-și vocal disponibilitatea de a se angaja alături sau împreună cu șoferul într-un act sexual. Un student, dorind să impresioneze cu cunoștințele sale a lansat un ”fuck you”, un bătrân cu ultimele puteri (probabil ajutat de Viagra) și-a manifestat dorința de a o cunoaște intim pe mama șoferului, iar un cetățean mai de la ”country” și cu înclinații zoofile a enunțat foarte condescendent ”să te f..t băi boule”.

Oricum, se pare că ofertele călătorilor nu au trezit interesul șoferului, întrucât, aparent satisfăcut, și-a continuat drumul.

În final, am ajuns unde trebuia să cobor, ceea ce am și făcut.

Am mers nici 5 metri și un domnișor și o domnișoară, m-au depășit, povestindu-și ce au făcut cu o seară în urmă. El îi spunea ei ”Dragă, să-mi bag p..la, ce proastă e p...zda de sorta. Am fost aseara la mall și am vrut să mâncăm o pizza și să bem o bere. Da ea, de p...zda proastă ce e, zice că nu poate că e deranjată la burtă și se c..că pe ea. Și eu i-am zis, că ce p..la mea, mă doare în c..r de asta, că mie mi-e foame și dacă ea nu vrea, să se ducă să se f..tă că eu n-am timp de p..zde tâmpite”. La care domnița răspunde duios, ”Lasă iubi, că dacă e proastă, o să sugă p..la la toți mârlanii și o să meargă numa cu autobusul”. După care s-au urcat într-un Mertzan și au plecat în trombă.

În concluzie, ca să nu mai ”reproduc” chiar toate conversațiile de acest fel din acea zi, se pare că poporul român, indiferent de vârstă, sex, pregătire, bani, etc. pare să își fi îmbunătățit viața sexuală și și-o manifestă liber, fără complexe și nediscriminatoriu.

Ce mă îngrijorează este faptul că această activitate sexuală remarcabilă presupune o erecție continuă. Iar pentru cei care nu cunosc, acest lucru presupune că la creier ajunge destul de puțin sânge, din ce în ce mai puțin.

Ieri, AZI și mâine

        Probabil că subiectul despre care scriu acum este cunoscut unora iar altora deloc. Oricum, el nu este (cel putin pentru mine) ceva inedit, dar sper să fie mai inedit modul de abordare.

         Subiectul pe care îl voi trata este modalitatea cum fiecare dintre noi reacționează la propria viață.  

         Motivația de a scrie despre acest subiect o reprezintă numărul din ce în ce mai mare de oameni care par a nu-și mai găsi locul în propria viață și care caută răspunsuri în afara banilor, a poziției sociale, a supraviețuirii de pe o zi pe alta și cărora societatea nu le mai oferă răspunsuri, motivații și siguranță prin lipsa unor valori și repere. În general acești oameni trăiesc marcați de trecut, îngroziți de necunoașterea viitorului și astfel prea obosiți pentru prezent.

         Sunt convins că unii vor spune că astea sunt prostii, că trebuie doar să-ți trăiești viața ”la maxim”, ce atâta filosofie.

         Acelora le spun să aștepte să împlinească 25 de ani (adica să ”consume” o treime din viață și să realizeze acest lucru) sau dacă sunt niște ”spirite puternice” să aștepte vârsta de 40. Și apoi vom mai vorbi.

           Abordarea mai inedită a subiectului își are originea în studierea artelor marțiale de către subsemnatul și translarea unor lucruri înțelese acolo în viața de zi cu zi.  

Despre om

        Mulți oameni consideră că diferența dintre ei și celelalte viețuitoare de pe Pământ o reprezintă mintea, respectiv dimensiunea sa, numărul de circumvoluțiuni și alte chestii anatomice. Într-o anumită măsură acest lucru este adevărat, dar nu în totalitate.  

        Diferența cea mai mare o reprezintă de fapt ceea ce poate face omul cu acest organ, la ce folosește această ”unealtă” și în final ce ”produce”.  

        O altă diferență între oameni și celelalte viețuitoare cred că o reprezintă capacitatea omului de a crea (evident cu mintea) un concept propriu doar sie însuși și anume ”fericirea”. Pentru fiecare dintre noi ea este diferită ca și sursă generatoare, însă noi toți o căutăm toată viața. Fericirea evoluează odată cu noi și unii nu o ating niciodată, alții nu realizeză că au atins-o iar alții o ating și câteodată reușesc să o păstreze.  

Ceea ce este important, este faptul că fericirea este individuală și rămâne un concept relativ abstract creat de mintea noastră.

        ”Fuga” noastră zi de zi după fericire este iar unul dintre lucrurile care ne fac unici. Dacă împărțim cu celelalte viețuitoare instinctul de supraviețuire reflectat în nevoia de siguranță, asigurarea mâncării, reproducere, etc., noi adăugăm acestora căutarea fericirii.

          Cam acestea sunt, din punctul meu de vedere, lucrurile care ne diferențiază de celelalte specii.

Despre emoții și sentimente

         Din momentul în care devenim conștienți de noi și lumea înconjurătoare, suntem prinși într-un vârtej de emoții și sentimente. Ne iubim mama, tatăl, fratele. Ne place sau ne displace să fim împreună cu X. Plângem când ne sunt refuzate lucruri. Ne bucurăm când primim ceea ce dorim. Suferim când suntem respinși. Urâm când suntem răniți. Ne este frică când suntem amenințați. 

         Se poate spune că omul, spiritual sau la nivel psihic, este format doar din emoții și sentimente.

        Ca posibilă definiție, se poate spune că emoțiile sunt prima interpretare, primul răspuns al minții la stimulii exteriori, aproape instantaneu cu aceștia. Emoțiile generează în urma unei analize mentale posteveniment sentimentele. Acestea sunt analize mai profunde ale creierului în legatură cu un eveniment din viața noastră.

Orice hotărâre sau alegere facem în viață are la bază o emoție și implicit un anume sentiment. Oricât de logici am crede că suntem în luarea unei decizii, aceasta are la bază (chiar dacă foarte îndepărtat în urmă) o emoție care ne-a ”educat” creierul. Chiar dacă susținem că experiențele anterioare, educația sau instruirea sunt cele care ne ghidează în privința unei alegeri, catalogarea unei experiențe sau informații ca fiind pozitivă sau negativă a fost făcută tot prin prisma unei emoții.

          Personal nu cred că există cu adevărat decizii sau hotărâri luate ”la rece”, imparțial.

          Căutarea ”fericirii” este la bază tot încercarea atingerii unui complex de emoții și sentimente cărora noi le-am pus această etichetă.

Despre timp

        Timpul este un alt concept preponderent abstract, creat de către mintea omului și transpus de către acesta în realitate, fără a fi de fapt ceva palpabil. Dacă în vechime, asemeni tuturor viețuitoarelor, oamenii reacționau la schimbările anotimpurilor sau la alternanța zilei cu noaptea, astăzi omul are niște măsuri de contorizare și împărțire a ”timpului” concretizate în secunde, minute, ore. Iar acestea au la bază studierea rotației Pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui.  

          Suntem astfel educați să ne trăim și măsurăm viețile în funcție de niște repere și constante, abstracte în final, datorită diferenței foarte mari dintre noi, ca persoane și Soare ca astru, sau Pământ ca planetă.

          Scoțând momentan din discuție ”conștientul”, mă îndoiesc de faptul că Soarele își contorizează timpul în secundele sau minutele noastre. Și, probabil suntem singurele animale care își ”contorizează” existența și o mai și compară cu ceilalți ca durată. Mă îndoiesc de faptul că un câine sau un elefant știe câte zile, luni sau ani are.

       Toate vietățile EXISTĂ ACUM și AICI. Numai noi, oamenii ne inventariem trecutul și avem orgoliul să considerăm că ne creem viitorul, uitând să trăim prezentul.

        Rezumându-mă, ca termeni de discuție, doar la timp, emoții și sentimente, se poate observa că de fapt toate acestea sunt niște ”creații” abstracte ale minții, aplicate realității și ca atare mintea este ”vinovată” de tot ce ni se intâmplă.

        Totuși mintea mai reușește să facă niște lucruri și anume să își ”amintească” și să ”anticipeze”. Altfel spus, mintea oscilează tot timpul între trecut și viitor, creând prognoze și scenarii privind ce v-a fi, bazat pe ceea ce a fost.  

         Enunțat strict astfel, nu se poate spune că face ceva greșit. În final ar trebui să învățăm din greșeli și să nu le mai repetam.  

       Din păcate mintea nu reușește să facă aceste lucruri strict faptic. Atunci când își aduce aminte un eveniment din trecut ea aduce împreună cu el și emoția sau sentimentul care a făcut evenimentul să rămână fixat în memorie. Și mai mult decât atât, într-o fracțiune de secundă retrăiește acel eveniment cu tot cu emoțiile din acel moment.

       Atunci când mintea privește în viitor, anticipând un eveniment, creând scenarii despre cum se va desfășura acel eveniment, ea anticipează inclusiv emoțiile, făcând analogii cu evenimente din trecut. Aici, mintea greșește (fără voia ei), întrucât retrăirea sau anticiparea unei emoții sau a unui sentiment consumă foarte multă energie psihică, altfel spus, în termeni moderni generează stres.

         Ca să fiu, sper mai bine înțeles, am să vă descriu o anumită situație din acest punct de vedere.

        Ați jucat fotbal în copilărie. Și la un moment dat ați fost lovit de o minge în față. Prima oară în viața dumneavoastră. Înainte de a simți durerea, într-o milionime de secundă, a fost frica generată de un eveniment nou pe care creierul nu îl putea controla. În următoarea milionime de secundă a fost durerea. Un stimul pe care creierul l-a indentificat imediat ca neplăcut. Ca atare, în memorie, evenimentul respectiv a fost catalogat ca fiind de evitat în primul rând din cauza fricii și apoi a posibilului pericol identificat prin durere.

          După 20 de ani jucați din nou fotbal. Sunteți adult. Puteți judeca ”la rece” ce pagube sau ce pericol reprezintă o minge primită în față. Știți chiar și cum puteți anula efectul loviturii. Și totuși veți juca mult mai precaut, mai atent la toate mingile care ar putea să vă lovească în față. Veți ezita să interveniți în multe faze pentru a nu fi loviți.

         Acest lucru se întâmplă din cauza minții care aduce din trecut experiența neplăcută împreună cu emoția sau sentimentele trăite atunci și le proiectează în viitor, anticipând și astfel, frânând sau chiar blocând prezentul.

         Idealul este ca mintea să nu anticipeze (retrăind și proiectând niște emoții din trecut) ci să se adapteze.

         Fiecare dintre noi acceptăm la nivel de enunț faptul că nu poți modifica trecutul și nici controla viitorul. Astfel că singurul lucru care este în puterea noastră de schimbare este prezentul. Și acest prezent nu este nici azi, nici mâine și nici ora și nici minutul acesta, este secunda aceasta. Fiecare secundă trecută nu poate fi schimbată iar secunda ce va să vină nu poate fi controlată.

       Cineva ar putea spune că este imposibil să trăiești doar clipa și să nu faci planuri sau să nu îți aduci aminte.

        Evident că acest lucru nu este posibil. Ideea este de a încerca să nu retrăiești sau să anticipezi emoții.  

      Atunci când ne facem planuri pentru viitor pe baza unor experiențe trecute, evitați să retrăiți acel eveniment din punct de vedere emoțional. El este un fapt care nu poate fi modificat. Cum ar fi ca toți românii atunci când citesc despre Mihai Viteazul, cum a fost descăpățânat, să trăiască din nou și din nou emoțiile celor care au fost acolo. Și la fel cu Vlad Țepeș, Brâncoveanu, etc..

        Viața de până acum o secundă este istorie. Istorie personală a fiecăruia, dar totuși istorie.  

        Anticipând viitorul pe baza trecutului, din punct de vedere emoțional, este cel mai rău lucru. Cel mai mare consumator de energie. Consumul acesta de energie ne blochează deciziile de astăzi pentru a evita suferințele prezumtive din viitor. Ne taie aripile și curajul de a încerca, experimenta, risca. În esență ne limitează experiențele și chiar liberul arbitru.

          Este adevărat că orice acțiune, orice alegere, orice hotărâre pe care o luăm are un efect în viitor. Dar nu este necesar ca acesta să fie unul negativ sau să genereze suferință.  

           Paradoxal, majoritatea oamenilor, atunci când își fac planuri legate de viitor nu anticipează decât într-un procent foarte mic, aproape infim, emoțiile pozitive legate de acțiunile lor.

          În mod ideal, nici previzionarea pe baza unor emoții pozitive nu este de dorit. Totuși, utilizarea unor emoții pozitive este mai bună, întrucât ele generează acțiuni în locul blocajului.

           Orientalii vizualizează viața ca un simbol Yin Yang.

         În stânga este yang, o jumătate de cerc alb cu un punct negru. El simbolizează trecutul, ceea ce cunoaștem și experiențele trecute. Punctul negru reprezintă ceea ce nu cunoaștem din trecut sau evenimente de care nu suntem conștienți dar ne-au influențat.

          În dreapta este yin, o jumătate de cerc negru cu un punct alb. El simbolizează viitorul, ceea ce nu cunoaștem și experiențele viitoare. Punctul alb reprezintă ceea ce putem anticipa din viitor într-un moment dat.

           Prezentul este linia, conturul șerpuit, generat de cele două jumătăți, atât de efemer încât nici nu e trasat. Ea nu este dreaptă, ci ondulată, pentru că noi, oamenii ne adaptăm la viitor acceptând trecutul. Nu ne zbatem, nu ne războim cu nimeni. Ne adaptăm. Nu suntem o linie dreaptă. Viața noastră nu e o linie dreaptă, o axă din trecut trecând prin prezent și pierzându-se în viitor.  

         Acolo te afli tu, acum, când citești aceste rânduri. Atunci când cobori pagina pentru a mai citi o propoziție. Poate peste o secundă, vei închide pagina de internet și calculatorul. Poate vei coborâ să duci gunoiul sau să cumperi pâine. Poate va suna telefonul și ți se va propune să fii președinte sau vei fi anunțat că te-au dat afară de la serviciu.

           Nu știu. Și nici tu nu știi. Și nimeni nu știe.

         Habar nu am ce ai făcut acum 5 minute, când ai început să citești ce am scris eu. Nici nu mă interesează.
        Crezi că te definesc cele 5 minute de care eu nu știu? Crezi că ele ți-au schimbat ziua de mâine?  

        Nu știi. Și nici eu nu știu.

        Unii vor spune că mă contrazic legat de ”trăiește clipa”. Este o diferență între a ”trăi clipa” nebunește, fără să-ți pese de ceilalți și chiar de tine și a ”trăi clipa” conștient de efectele a ceea ce faci și așteptând viitorul fără frică.

         Practicanții de arte marțiale învață de la profesor (dacă au noroc de un astfel de profesor!) ca atunci când luptă să nu anticipeze o anumită ”schemă” a adversarului, construindu-și scenarii cu ce vor face dacă.... Ei se antrenează pentru a recunoaște și a se adapta foarte repede la CE FACE adversarul și nu CE AR PUTEA FACE sau CE A FĂCUT acum 5 secunde.  

         Dacă blocăm o lovitură care nu a fost executată sau o lovitură dată acum jumătate de secundă, oricât de corect ar fi blocajul nostru el nu își v-a îndeplini scopul. Trebuie să ne apărăm atunci când suntem loviți, nici mai înainte și nici mai târziu.

         Deasemenea, dacă într-o luptă anterioară am fost loviți în nas, nu trebuie să lăsăm frica să ne conducă în luptele ulterioare și să ne supraapărăm nasul, lăsând ficatul descoperit. Trebuie să ținem minte cum s-a întâmplat și să reacționăm corect DACĂ și ATUNCI CÂND se întîmplă.

         Asemeni lui Scarlett O'Hara pot să îți spun: ”E și mâine o zi!” și îndrăznesc să o completez. Ei și ce? Doar azi contează, acum și aici. Trebuie să FII atunci când se întâmplă viața ta. Trebuie doar să te sincronizezi cu secunda asta. Apoi cu următoarea și tot așa. Și multe lucruri minunate se vor întîmpla.